Managerul Muzeului Național Brukenthal Sibiu, într-o conferință fluviu ținută astăzi, a vorbit presei despre bunele și relele muzeale. Despre cele bune scriem mereu la ziar, dar cele rele s-au cam strâns, iar vinovații sunt la Ministerul Culturii în București, dar și la Parohia Evanghelică din Sibiu. Chituță cita astăzi elegant din greacă despre vulturul bicefal, dar eu i-aș spune mai pe românește: copilul cu două mame, moare de foame.
Ad literam, de când a ajuns Chituță manager la Brukenthal a scos muzeul dintr-un mare rahat. Și nu doar l-a scos la liman, l-a și repus pe harta României, apoi a Europei și a lumii. Unde îi era locul. Dar asta nu datorită sprijinului de la București, cât, mai ales, sponsorilor și donatorilor privați. Dar și bunei relații externe a lui Chituță cu lumea muzeală europeană și nu numai. Dar, degeaba echipa mică de la Brukenthal muncește cu pasiune, degeaba managerul are idei mărețe, dacă la București, nimeni nu îl mai iubește.
Să o spunem pe cea dreaptă. Cât a fost Raluca Turcan, ministrul Culturii, altfel s-au mișcat lucrurile la Sibiu. Și la muzeul Brukenthal. Acum că a venit o pesedistă, bugetul a rămas la fel ca anul trecut, în condițiile în care costurile serviciilor și cheltuielile au crescut. Dacă o asculți pe ministra Intotero mai că îți vine să îi plângi de milă, pentru că a primit bani puțini la minister. Aiurea, a primit la fel ca anul trecut. Doar că împărțeala se face la București, deci Bucureștiul ia spuma. Am citit cum a împărțit doamna ministru bugetul între instituțiile din subordine: a dat cu maximă generozitate la cele din București. A mai dat ceva bine la Iași și Timișoara. Și la restul, mai nimic. Cum să dai la Corul de Cameră un buget de 4 ori mai mare ca la Muzeul Brukenthal?! Când la Brukenthal este cea mai mare colecție din țară și 10% din piesele de patrimoniu.
Dar nonșalanța de la București nu are margini. Nu numai că și-au împărțit lor grosul, dar au și pretenții ca muzeul să facă mai mulți bani. Acum apare și celălalt patron al muzeului, loco, Parohia Evnaghelică. Biserica asta a primit plocon de la Statul Român, Palatul Brukenhtal. Personal, am spus mereu că a fost o formă de șpagă, de a închide gura comunității sașilor și FDGR. Pentru că baronul Brukenthal a lăsat la moarte Palatul și operele strânse de el, comunității. Nicidecum bisericii. Dar, cumva, pe firul istoriei și cu aportul politrucilor actuali, Parohia Evanghelică a devenit proprietar al Palatului Brukenthal. Clădirea a dat-o în comodat, adică gratuit, Ministerului Culturii să țină muzeul.
Dar acum, prim-parohul a văzut că au crescut veniturile la muzeu și a început să ceară partea pentru biserică. Nu zeciuiala ca la neo-protestanți, ci 90% din chirii, 50% din vânzări la magazinul muzeului. Fără să facă nimic, biserica vrea să devină beneficiarul veniturilor muzeului. Acum renegociază contractul. Puțini români știu, că aceeași biserică a primit de la statul român la retrocedarea clădirii și acordul ca anual să primească, pe rând, toată colecția baronului Brukenthal. Altfel spus grosul operelor de artă, a cărților etc.
Să dăm un exemplu. Operele schimbă proprietarul, dar rămân momentan în muzeu. Dar, dacă mâine, un prim-paroh al bisericii se scoală cu fața la altar și vrea să ia operele? Sau să le vândă? Sau să le închidă într-un depzit? Deja a început. Partea cu închisul, dar în muzeu. Dacă actualul manager a început să scoată tablouri la alte expoziții în țară, cum se face peste tot, și chiar să facă acorduri cu mari muzee europene, Parohia Evanghelică a început să se opună.
Este clar pentru oricine, că sașilor evanghelici nu le place de Chituță. Punct. Cum nici actualul ministru al Culturii, nu îl are la inimă. Unii pe criterii economice, alții pe cele politice. Pentru că în România, nu contează valoarea omului, ci alte aspecte, mercantile.
Sincer vorbind, Chituță este un om prea mare pentru o țară și o cultură așa mică, precum România. Un om cu viziune, cum sunt mulți oameni de cultură în Occident, dar care la noi se luptă cu morile de vânt, popi și politruci. Cu siguranță, mari muzee europene s-ar bate pentru cineva ca el, dacă ar dori să plece din România. Pentru că atât de inteligenți suntem noi, cu ai noștri conducători, că doborâm exact oamenii care ne-ar putea ridica nația. Mulți deja au plecat și au făcut carieră dincolo. Ce mai contează dacă mai pierdem unul, doar ne merităm soarta!?
Lasă că vine popa Dorr, de la evanghelici, cu ministra Intotero, de la Cultură, adevărați români, și ne pun ei șef la muzeu, unul numai bun de manipulat după bunul lor plac. Ce contează dacă iar se pune praful pe operele din muzeu, sau că multe piese vor dispărea prin retrocedări en-gros pe repede înainte. Important este să stai cu capul plecat la stăpânii bicefali….
La final, întreb și eu un popă și un ministru: de ce nu dați comunității Sibiului, muzeul? Așa a vrut Brukenthal! Plus că tot ce s-a strâns în muzeu, după moartea Baronului, tot din banii comunității și apoi ai României s-au strâns. Nu din bani de la popă, nici de la ministru din buzunare. Dacă ați fi adevărați oameni, ați semna mâine cedarea clădirii către Primăria Sibiu, împreună cu restul clădirilor muzeului. Dar nu sunteți… oameni!
PS: Ca să evităm orice nelămurire lingvistică pentru nevorbitorii de limba română maternă, popă, preot, prelat și părinte toate definesc aceeași profesie, dar au nuanțe.
Muzeul a fost , este și va fi al Sibiului.