12.9 C
Sibiu
vineri, 23 mai, 2025

Brâncuși la Sibiu: Un eveniment de gală la Palatul Brukenthal

Știri din Județ

Publicitate
Vernisajul expoziției dedicate lui Constantin Brâncuși cu ocazia prezentării sculpturii „Bust de copil”, s-a desfășurat într-un cadru de poveste – curtea Palatului Brukenthal. Sub cerul de primăvară, scena amenajată special pentru acest eveniment a găzduit o serie de discursuri, reunind ambasadori, deputați, colecționari, reprezentanți ai Bisericii, dar și reprezentanți ai comunității internaționale- iubitori de artă din toată țara. Evenimentul a fost păzit de reprezentanți de la Brigada Antitero.

Un moment de referință în calendarul cultural al României

Evenimentul a fost deschis de domnul Alexandru Chituță (managerul muzeului Brukenthal), care a subliniat importanța acestui moment în contextul unei colaborări între Muzeul Național Brukenthal, Artmark, viceprimăria Sibiului și numeroși parteneri privați.

 „Avem un muzeu în slujba comunității de 208 ani. Asta înseamnă responsabilitate și continuitate. Am considerat că este momentul acum, în 2025, să-l aducem pe Brâncuși la Sibiu. O mare parte din lucrările sale sunt la Paris, este de datoria noastră să le aducem uneori și acasă pentru expoziții ca acestea”, a declarat Alexandru Chituță.

Prezent la vernisaj, Alexandru Bâlea directorul Casei de Licitații Artmark, colaborator al muzeului din Sibiu– a mulțumit celor prezenți pentru implicare și a oferit o analiză stilistică a uneia dintre sculpturile emblematice expuse.

 „Această mică și fabuloasă minune stilistică (referință la sculptură) este una dintre operele pure ale lui Brâncuși. Modelul inspirației fiind  un copil al străzii. Sculptura reflectă tranziția artistului în perioada mutării sale la Paris, în anul 1906. Umerii sculpturii sunt tăiați abrupt, acest lucru reflectă căutarea formei perfecte care i-a definit stilul sculptorului Brâncuși. Sculputra are două unghiuri de vedere, partea din față care prezintă un chip de copil și partea din spate care prezintă vertebrele copilului, spinarea care indică sărăcia în care trăia acel copil. Inițial sculputura s-a numit Efant sale (Copil Murdar), ulterior primind numele de atăzi.”, a explicat Alexandru Bâlea.

Preafericitul Patriarh Daniel, deși nu a fost prezent la eveniment, prin delegatul său a transmis un mesaj despre sculptor, dar și pentru Sibiu.

Sorin Gabriel Pomană (delegatul Patriarhului) a evidențiat legătura profundă dintre Constantin Brâncuși și spiritualitatea ortodoxă. Acesta a reamintit de volumul tipărit de Patriarh, dedicat marelui sculptor, și a subliniat importanța influenței bisericești în tinerețea lui Brâncuși, manifestată prin implicarea în coruri și apropierea de muzica bizantină. Potrivit delegatului, arta lui Brâncuși nu a avut scopul de a uimi prin aparențe, ci de a dezvălui realitatea simbolică și esența spirituală a lucrurilor, unind credința cu arta și naționalul cu universalul. Expoziția de astăzi adaugă o nouă filă în moștenirea sa, pregătind totodată aniversarea din 2026 a celor 150 de ani de la nașterea sa, confirmându-i locul de ‘Părinte al Artei Moderne’.

Expoziția – o incursiune în universul Brâncuși

Expoziția este împărțită în trei săli: prima găzduiește lucrările sculptorului, a doua reunește publicații și documente despre Brâncuși, iar în a treia este prezentat un film-dialog cu Horia-Roman Patapievici.

“Meritul pentru care ne desfășurăm astăzi activitatea aci este și al baronului Samuel von Brukenthal pentru acest centru cultural care renaște.”, a mai declarat managerul muzeului

Un efort colectiv susținut de mediul privat

Evenimentul a fost realizat în totalitate cu sprijinul mediului privat. Artmark, colecționari privați și companii precum Jidvei, au fost menționați de organizatori. Alexandru Chituță a amintit de colaborarea de succes cu Jidvei încă din 2017 și a confirmat prezența acestora și în acest an.

Surprize pentru public și lansarea primului catalog Brâncuși tipărit la Sibiu

Expoziția este deschisă publicului începând de mâine, cu o mică pauză în perioada Paștelui. Organizatorii speră ca această expoziție să devină un adevărat magnet pentru publicul larg. Este, de altfel, pentru prima dată când o lucrare semnată de Constantin Brâncuși este expusă în Transilvania.

Vizitatorii vor putea achiziționa și primul catalog tipărit la Sibiu dedicat sculptorului, iar Poșta Română distribuie gratuit mii de cărți poștale cu imaginea sculpturilor, în toată țara și în străinătate.

2026 – avanpremiera unui proiect ambițios

Managerul muzeului a încheiat evenimentul vorbind despre planurile pentru 2026: o amplă colaborare cu Artmark și autoritățile locale pentru o expoziție de anvergură internațională. În plus, a fost anunțat faptul că țara invitată în acest an la muzeu este Georgia, cu tema „Reziliență”.

La finalul serii, invitații au fost conduși prin cele trei săli ale expoziției, în cadrul unui tur privat.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri