2.4 C
Sibiu
luni, 07 aprilie, 2025

600 de sancțiuni în 3 zile pe șoselele din Sibiu – alcoolul, cauza principală

Știri din Județ

Publicitate
În ultimele trei zile, polițiștii rutieri din Sibiu au intensificat controalele în trafic pentru creșterea siguranței rutiere. Bilanțul este semnificativ: 12 infracțiuni constatate, 20 de permise reținute, 30 de certificate de înmatriculare retrase și nu mai puțin de 600 de amenzi aplicate, în valoare totală de aproximativ 200.000 de lei. Mai mulți șoferi sunt cercetați penal după ce au fost depistați băuți la volan, cu alcoolemii ce depășesc 1 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În ultimele 72 de ore, polițiștii sibieni au continuat acțiunile specifice pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

Astfel, au fost constatate 12 infracțiuni la regimul circulației, au fost reținute 20 de permise de conducere și au fost retrase 30 de certificate de înmatriculare.

Ca urmare a abaterilor înregistrate, s-au aplicat 600 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 200.000 de lei.

Publicitate

Față de mai mulți conducători auto se efectuează cercetări în vederea stabilirii situației de fapt, după ce testările cu dispozitivele din dotare au indicat valori pozitive cu privire la consumul de alcool.

La data de 5 aprilie a.c., în jurul orei 00.30, un bărbat în vârstă de 42 de ani, din municipiul Sibiu, a condus un autoturism pe DC 4, în afara localității Ștenea, având o concentrație de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La aceeași dată, în jurul orei 17.30, un bărbat în vârstă de 30 de ani, din Rășinari, a condus un autoturism pe strada Grigore Ionescu din Cisnădie, valoarea afișată de etilometru fiind de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 6 aprilie a.c., în jurul orei 08.30, pe strada Râului din orașul Ocna Sibiului, un localnic de 21 de ani a condus un autoturism având o concentrație de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tot la data de 6 aprilie a.c., în jurul orei 09.00, testarea alcoolscopică a unui bărbat de 54 de ani, din Racovița, care conducea un camion pe DJ 105N, a indicat o valoare de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 7 aprilie a.c., în jurul orei 02.00, în municipiul Sibiu, pe strada George Topârceanu, un localnic în vârstă de 26 de ani conducea un autoturism având o concentrație de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Toți conducătorii auto menționați au fost însoțiți la unități medicale pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, urmând ca, în funcție de rezultate, să fie aplicate măsuri legale în consecință.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri