18.2 C
Sibiu
marți, 15 aprilie, 2025

Biserica Evanghelică le cere credincioșilor să aleagă un candidat pro-european

Știri din Județ

Publicitate
Episcopul Bisericii Evanghelice din România, Reinhart Guib, a declarat marți, într-o conferință de presă, că cei aproape 11.000 de enoriași de la noi din țară sunt sfătuiți să voteze ‘un candidat democratic’ la alegerile prezidențiale din luna mai, care să fie pro UE și NATO.

‘În ciuda unei perioade dificile pline de tulburări și frustrări politice, economice, mediatice, avem încredere în maturitatea alegătorilor de cetățenie română, care înțeleg să distingă între o politică care promovează poziții dăunătoare, extremiste, așa-zise suveraniste și o politică cu scopul dezvoltării României pe plan democratic, economic, cultural, deschis, în cadrul Uniunii Europene și al NATO. Îndemnăm concetățenii din țară și străinătate să-și exprime votul cu responsabilitate. Așa să ne ajute Dumnezeu!’, a afirmat episcopul Reinhart Guib.

Episcopul Bisericii Evanghelice din România a explicat că îi îndeamnă pe credincioși să voteze cu ‘un candidat democratic’. Prin ‘candidat democratic’, Reinhart Guib a spus că înțelege ‘toți cei care nu sunt suveraniști’.

Preoții evanghelici nu vor recomanda credincioșilor numele vreunuia dintre cei 11 candidați de pe buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale, însă îi vor îndemna ‘să voteze responsabil’.

‘Nu indicăm numele unui anume candidat. Nu suntem partid și nu facem campanie. Să fie responsabil cel care alege și să vadă ce este benefic pentru țara aceasta’, a arătat episcopul Reinhart Guib.

Biroul Electoral Central a stabilit, la 20 martie 2025, rămânerea definitivă a candidaturilor depuse pentru alegerile la funcția de președinte al României, la scrutinul din luna mai, iar la 22 martie a stabilit, prin tragere la sorți, ordinea de înscriere în buletinul de vot a candidaților. Potrivit comunicatului BEC, ordinea pe buletinul de vot este următoarea: 1. George Nicolae Simion (Alianța pentru Unirea Românilor); 2. George Crin Laurențiu Antonescu (Alianța Electorală România Înainte); 3. Elena Valerica Lasconi (Uniunea Salvați România); 4. Cristian Vasile Terheș (Partidul Național Conservator Român); 5. Marcela Lavinia Șandru (Partidul Umanist Social Liberal); 6. Victor Viorel Ponta (candidat independent); 7. Sebastian Constantin Popescu (Partidul Noua Românie); 8. Silviu Predoiu (Partidul Liga Acțiunii Naționale); 9. John-Ion Banu-Muscel (candidat independent); 10. Petru Daniel Funeriu (candidat independent); 11. Nicușor-Daniel Dan (candidat independent).

Sursa: Agerpres.ro

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Piața Aurarilor va deveni o piațetă urbană

Pasajul pietonal Dumbrava va fi modernizat