22.4 C
Sibiu
duminică, 04 mai, 2025

Conacul natal al baronului Samuel von Brukenthal a fost scos la vânzare. Află prețul!

Știri din Județ

Publicitate
Casa memorială a baronului Samuel von Brukenthal a fost scoasă din nou la vânzare. Construcția se află în localitatea sibiană Nocrich. Jurnaliștii Sibiu Independent au aflat și prețul, mai ales că imobilul se află într-o stare de degradare continuă.

Conform datelor noastre, casa are o suprafață utilă de 700 mp, este compusă din 6 camere spațioase, o baie, o bucătărie și beneficiază de un teren liber de 940 mp. Agenția care a scos la vânzare casa baronului Samuel von Brukenthal a comunicat și prețul: nici mai mult, nici mai puțin decât 575.000 de euro. Conacul a mai fost scos la vânzare și anul trecut, la prețul de 599.000 de euro.

Conacul se află în centrul localității Nocrich, la 30 de kilometri de Sibiu, și are o vechime de peste 300 de ani. Deși fațada a suferit daune însemnate din cauza vremii, în interior s-au păstrat elemente originale precum tâmplăria și ușile din lemn, podelele, frescele și alte lucrări realizate în secolul al XVIII-lea. Conform anunțului, conacul beneficiază de toate utilitățile esențiale: curent electric, apă potabilă, canalizare, gaz metan, internet, sobe de teracotă și dușumele.

Samuel von Brukenthal (1721–1803) a fost guvernator al Transilvaniei și una dintre cele mai influente figuri ale iluminismului din spațiul românesc. Născut la Nocrich, în județul Sibiu, el a fost un important diplomat și colecționar de artă. A ridicat în Sibiu palatul care îi poartă numele – actualul Muzeu Brukenthal, unul dintre cele mai vechi muzee din Europa Centrală și de Est, deschis publicului în 1817. Prin viziunea sa culturală și politică, Brukenthal a lăsat o moștenire remarcabilă Sibiului și Transilvaniei.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

ACS Mediaș a pierdut la Bistrița

Două secții de votare în comuna Sadu!