12.4 C
Sibiu
joi, 17 aprilie, 2025

FOTO-Video: Meseriile tradiționale ale romilor, recunoscute oficial în Parlamentul European. Dorin Cioabă: „Astăzi s-a scris istorie la Bruxelles”

Știri din Județ

Publicitate
Parlamentul European a făcut un pas istoric în direcția recunoașterii și valorizării culturii rome. Luni, 7 aprilie, cu ocazia Zilei Internaționale a Romilor, Dorin Cioabă – autoproclamat Rege al Romilor – a susținut un discurs în fața eurodeputaților, în care a pledat pentru includerea meseriilor tradiționale ale romilor în nomenclatorul ocupațiilor din Uniunea Europeană. Petiția inițiată de el a fost aprobată cu unanimitate de voturi, de toate grupurile parlamentare.

Astăzi am scris istorie în Parlamentul European de la Bruxelles”, a declarat Dorin Cioabă. „Am susținut o petiție, iar comisia a considerat-o interesantă. Este un cadou pentru romii noștri tradiționali, nu doar din România, ci din întreaga Europă. Mă voi lupta împreună cu toți cei care fac parte din această echipă să înregistrăm în nomenclator aceste meserii, dându-le posibilitatea romilor să lucreze legal, să fie autorizați, să se poată asocia și, mai ales, să aibă pensii la bătrânețe. Abandonul școlar va fi, astfel, diminuat.

În discursul său, Cioabă a vorbit despre problemele profunde cu care se confruntă cei aproximativ 12 milioane de romi din Europa, printre care inegalitățile sociale și economice, lipsa accesului la educație, locuire decentă și locuri de muncă, dar și perpetuarea stereotipurilor și a prejudecăților.

„Suntem profund îndatorați, noi, comunitatea romilor”, a spus acesta. „Este un privilegiu, atât pentru mine cât și pentru comunitatea internațională a romilor, să pot contribui la acest proces și să aduc în atenția Parlamentului European subiecte importante pentru romi. În prezentarea mea am descris principalele probleme cu care se confruntă romii – de la excluziunea socială la lipsa accesului la educație și muncă – precum și realitatea tristă a meșteșugarilor tradiționali, care nu se pot autoriza și care sunt împinși, practic, la marginea integrării sociale.

Potrivit lui Cioabă, recunoașterea acestor ocupații tradiționale în patrimoniul european reprezintă un pas crucial spre valorizarea identității rome și oferirea unui cadru legal pentru activități transmise din generație în generație – cum ar fi căldărarii, lăutarii, fierarii sau rotarii.

În urma aprobării petiției, se deschide calea pentru includerea acestor meserii în legislațiile naționale ale statelor membre UE, fapt care ar putea însemna legalizarea muncii tradiționale, acces la fonduri europene și politici de incluziune mai eficiente.

Este un moment istoric, o recunoaștere a contribuției romilor la patrimoniul cultural al Europei. Lupta noastră continuă, dar astăzi am făcut un pas important pentru demnitatea comunității rome”, a concluzionat Dorin Cioabă.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri