Vești bune! Motociclistul rănit grav de o mașină, acum mai bine de o săptămână, pe Bulevardul Vasile Miclea din Sibiu, se simte mai bine.
Reamintim faptul că, vinovat de accident a fost șofer sibian în vârstă de 76 de ani. Acesta, în timp ce conducea o mașină, a efectuat un viraj la stânga fără să acorde prioritate motociclistului. În urma impactului, motociclistul a suferit multiple traumatisme și un șoc hemoragic.
Conform ultimelor date, starea motociclistului se îmbunătățește, urmând ca medicii să-i trateze și fracturile.
„Starea pacientului în vârstă de 21 de ani adus la data de 30 martie la UPU Sibiu, politraumatizat prin accident rutier, se îmbunătățește. La momentul actual este în stare bună, conștient și cooperant, fiind în continuare ținut sub atenta supraveghere a medicilor, urmând să fie rezolvate fracturile suferite.” a transmis purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean Sibiu, Cristian Balău