16.3 C
Sibiu
vineri, 18 aprilie, 2025

Vicepreședintele Parlamentului European, Nicu Ștefănuță, a găzduit o întâlnire la nivel înalt între deputați europeni și o delegație a Congresului SUA (C.P)

Știri din Județ

Publicitate

Vicepreședintele Parlamentului European, Nicu Ștefănuță, a găzduit o întâlnire la nivel înalt între deputați europeni și o delegație a Congresului SUA.

Vicepreședintele Parlamentului European Nicu Ștefănuță (Grupul Verzilor/ALE) a prezidat astăzi o masă rotundă organizată între deputați din Parlamentului European și o delegație a Camerei Reprezentanților a SUA, formată atât din democrați, cât și din republicani. Delegația House Democracy Partnership se află la prima vizită în Parlamentul European după schimbarea regimului de la Casa Albă. Delegația va efectua, de asemenea, un tur de vizite în România, Moldova și Grecia.

Discuțiile s-au axat pe puncte comune de interes ale celor două părți:

  • Întărirea democrațiilor și contracararea amenințărilor venite din partea Federației Ruse în special în ceea ce privește interferența în alegeri și dezinformarea;
  • Ajutor pentru Ucraina și Republica Moldova;
  • Sprijin pentru societatea civilă;
  • Menținerea unui dialog transatlantic deschis în ceea ce privește relațiile cu China și provocările care vin de la Beijing.

În calitate de Vicepreședinte al Parlamentului European responsabil de drepturile omului și democrație, sunt bucuros să prezidez această întâlnire cu reprezentanții Congresului SUA. În vremuri ca acestea, trebuie să ne amintim de acele lucruri care ne aduc împreună, nu de cele care ne separă. Ne confruntăm cu provocări comune, împărtășim aceleași valori, iar menținerea unui dialog continuu este acum mai importantă ca oricând”, declară Nicu Ștefănuță.

Mesajul transmis din partea delegației americane a fost foarte clar: „O Americă puternică înseamnă o Europă puternică și invers. Este timpul să lucrăm mai bine împreună, să dărâmăm barierele dintre noi pentru ca democrațiile noastre să înflorească”, a menționat Andy Ogles, Membru republican al Camerei Reprezentanților a SUA.

Delegația House Democracy Partnership a fost formată din:

  • Rep. Vern Buchanan (R-FL)
  • Rep. Dina Titus (D-NV)
  • Rep. Lloyd Doggett (D-TX)
  • Rep. Robin Kelly (D-IL)
  • Rep. Ted Lieu (D-CA)
  • Rep. Neal Dunn (R-FL)
  • Rep. Kevin Hearn (R-OK)
  • Rep. Ilhan Omar (D-MN)
  • Rep. Claudia Tenney (R-NY)
  • Rep. Anna Paulina (R-FL)

Nicu Ștefănuță este europarlamentar independent. Este primul eurodeputat român afiliat grupului politic al Verzilor din Parlamentul European (Greens / EFA) și Vicepreședinte al Parlamentului European. În prezent este membru al comisiei pentru Bugete și al comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie. Totodată, europarlamentarul sibian activează drept membru supleant în Comisia pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală și Comisia pentru Sănătate Publică.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Rapid-BC CSU Sibiu se joacă în Vinerea Mare

Incendiu puternic la o gospodărie din Orlat

ACS Mediaș joacă vineri la Sebeș