Sportivii de la Clubul Sportiv Comunitar Sibiu au câștigat Vivicitta Spring Half Marathont, întrecere care a avut loc la Budapesta.
A fost o cursă a primăverii cu mult soare, chiar în inima capitalei Ungariei, la care au luat parte și sportivii sibieni. Cătălin Mureșan, Claudiu Horațiu Duda și Raul Stoica au obținut rezultate deosebite. Aceștia au terminat primii din peste 400 de echipe cu timpul de o oră, 15 minute și 28 de secunde.
”Felicitări din suflet echipei noastre formate din Cătălin, Claudiu și Raul, care au concurat ca un trio de neînvins și au ajuns pe locul 1!”, este mesajul clubului sibian. Cursa s-a desfășurat pe o lungime de 21 de kilometri și a străbătut puncte importante din capitala Ungariei.