Asociația Produs în Sibiu deschide sezonul minitârgurilor, cu specific local, care au loc cu susținerea companiilor sibiene.
Prima companie care a răspuns afirmativ acestui ”pop-up” târg, cu gust local, este Retrasib. Minitârgul reunește, în parcarea din fața companiei (Zona Industrială Est), 8 producători care vor veni cu:
- sucuri naturale de fructe
- patiserie dulce și sărată
- ciocolată de casă
- săpunuri naturale
- brânzeturi și produse lactate
- produse de carmangerie
- miere și produse apicole
- zacuscă
- dulcețuri
- lavandă
iar angajații, și nu numai, își pot face cumpărăturile chiar în pauza de masă. Târgul va fi deschis miercuri, 16 Aprilie, doar pentru 3 ore, în intervalul 13.00-16.00.
”Credem că mediul de business sibian poate avea mult de câștigat prin facilitarea unor mici ”hub-uri”, de desfacere, pentru producătorii locali, astfel încât angajații, și nu numai, să se poată bucura de produse de calitate, proaspete & curate, aduse direct la poarta, sau în incinta fabricii unde își desfășoară activitatea.” a declarat Lucian Vlad, coordonatorul campaniei Produs în Sibiu





