Piața Cibin a fost, astăzi, unul dintre cele mai aglomerate și monitorizate puncte din municipiu, în cadrul unei acțiuni susținute a polițiștilor din cadrul Biroului Rutier Sibiu.
Oamenii legii au încercat, ore în șir, să transmită un mesaj clar către șoferi: o oprire „doar pentru 5 minute” poate crea un real pericol pentru ceilalți participanți la trafic. Polițiștii atrag atenția că, deși graba sau lipsa locurilor de parcare pot părea justificări acceptabile, efectele opririlor și staționărilor neregulamentare pot fi grave. Pentru o mamă cu un copil de mână, o persoană aflată în scaun rulant sau un vârstnic cu sacoșe grele, o mașină parcată pe trotuar sau în dreptul unei treceri de pietoni înseamnă un obstacol periculos și un risc suplimentar.
„Este nevoie de doar o fracțiune de secundă ca un gest aparent inofensiv, precum oprirea neregulamentară, să ducă la un incident rutier grav,” au transmis reprezentanții poliției.
În activitățile desfășurate, au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale, dintre care 16 pentru oprire neregulamentară și 2 pentru lipsa ITP, fiind retrase și 2 certificate de înmatriculare.

Polițiștii rutieri sibieni le reamintesc șoferilor câteva reguli esențiale:
- Parcați doar în locurile special amenajate;
- Nu blocați trotuarele, intrările sau căile de acces;
- Lăsați libere traseele de intervenție pentru ambulanțe, pompieri sau poliție;
- Luați în considerare utilizarea mijloacelor de transport în comun, mai ales în zonele aglomerate.
„Respectul față de ceilalți se vede și în modul în care alegem să parcăm. Nu e vorba doar despre evitarea unei amenzi, ci despre contribuția fiecăruia la siguranța comunității”, au mai subliniat autoritățile.