20.2 C
Sibiu
marți, 22 aprilie, 2025

Biblioteca ASTRA sărbătorește Ziua Bibliotecarului și Ziua Cărții prin activități inedite

Știri din Județ

Publicitate
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu sărbătorește, în 23 aprilie 2025, Ziua Bibliotecarului din România și Ziua Mondială a Cărții și a Drepturilor de Autor, prin activități dedicate conștientizării rolului oamenilor din spatele colecțiilor impresionante așezate pe rafturile bibliotecilor. Pe parcursul întregii zile, voluntari astriști și prieteni ai bibliotecii sunt invitați să descopere lumea surprinzătoare de dincolo de birouri, rafturi și zâmbete calde. Între prietenii bibliotecii care au ales să încerce activitățile muncii în bibliotecă, se numără: Vlad Vasiu, vicepreședinte al Consiliului Județean Sibiu, Fawzia Rehejeh, președinte al Centrului Cultural Arab, lector univ. dr. Ovio Olaru, traducător și critic literar, și artistul Ovidiu Popârțan.

Programul „Bibliotecar pentru o zi” reprezintă provocarea de a intra în culisele muncii din bibliotecă. Voluntari și prieteni ai Bibliotecii ASTRA Sibiu vor descoperi cum se organizează volumele la raft pe domenii și autori; cum funcționează sistemul de evidență al cărților și ce presupune activitatea de împrumut și returnare; cum se creează o fișă bibliografică; cum pot accesa Cloud Library; ce înseamnă codarea și etichetarea corectă a volumelor, oferind cărților „identitate” în sistemul informatic și pe raft; cum sunt păstrate colecțiile în spațiile mai puțin accesibile publicului (depozite) și de ce este importantă buna organizare a acestora. Bibliotecarii pentru o zi vor putea să își exerseze abilitățile de comunicare, recomandând cărți clienților, pe baza intereselor și vârstei acestora, precum și să propună idei pentru viitoare ateliere, expoziții tematice sau cluburi de lectură.

O altă activitate prin care Biblioteca Județeană ASTRA celebrează Ziua Bibliotecarului este întâlnirea Clubului pentru Adolescenți, activitate menită să încurajeze dialogul socio-cultural și exprimarea liberă a opiniilor despre diverse subiecte de actualitate în rândul tinerilor. Această ediție este dedicată discuțiilor despre cărțile preferate ale adolescenților. Fiecare participant va avea oportunitatea de a-și prezenta volumul care l-a marcat cel mai mult, fie el un roman clasic, o poveste fantasy, o carte de dezvoltare personală sau un jurnal contemporan. Întâlnirea tinerilor va avea loc în spațiul American Corner Sibiu (Biblioteca ASTRA Sibiu, str. Gh. Barițiu, nr. 7, et. 5) și va fi moderată de bibliotecari astriști. Activitatea are drept scop promovarea lecturii în rândul tinerilor, cultivarea spiritului critic, a empatiei și a curajului de a vorbi în public, transformând simpla plăcere de a citi într-o experiență de împărtășire și învățare reciprocă.

O colecție a volumelor realizate de bibliotecari astriști va fi expusă la Compartimentul Carte pentru Adulți al bibliotecii publice sibiene (et. 4), cărțile putând fi răsfoite de către utilizatorii interesați.

***

Data de 23 aprilie marchează, începând din anul 2005, Ziua Bibliotecarului în România, în semn de recunoaștere publică a prestigiului profesiei de bibliotecar și de apreciere a profesioniștilor care lucrează în biblioteci sau alte structuri info-documentare, a tuturor celor care fac posibilă întâlnirea între cărți și cititori.

Instituită de UNESCO în anul 1995, Ziua Mondială a Cărții și a Drepturilor de Autor reprezintă un prilej de celebrare a cărții, de încurajare a lecturii și de promovare a celor care activează în cele trei sectoare majore din industria cărții – edituri, librării și biblioteci.

***

Activitățile Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu se desfășoară cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Sibiu.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Champions Sibiu, bronz european

ACS Mediaș întâlnește Alba Iulia