Muzeul ASTRA din Sibiu anunță trecerea oficială la programul de vară, oferindu-le vizitatorilor posibilitatea de a se bucura de două ore în plus în mijlocul naturii și al patrimoniului românesc. Începând din această săptămână, muzeul este deschis zilnic între orele 08:00 și 20:00.
„Vești bune! De fapt, vești foarte bune! Avem pentru voi două ore în plus de aer curat, liniște, tradiții și cultură!”, au transmis reprezentanții Muzeului ASTRA. Tot ei reamintesc că „Cultura (se) trăiește!” – un mesaj care sintetizează perfect spiritul locului.
Trecerea la programul extins vine odată cu sezonul cald, perioadă în care parcul muzeal devine un refugiu preferat atât de turiști, cât și de localnici. Vizitatorii pot explora gospodării tradiționale din toate regiunile țării, pot participa la ateliere meșteșugărești sau pur și simplu se pot relaxa în peisajul liniștit al Dumbrăvii Sibiului.
Pentru bilete și abonamente, dar și pentru calendarul complet al activităților, vizitatorii sunt încurajați să consulte site-ul oficial al Muzeului ASTRA.
Prețuri bilete:
- Adulți: 35 lei
- Grup adulți (minim 20 persoane): 30 lei/persoană
- Pensionari: 15 lei
- Grup pensionari (minim 20 persoane): 13 lei/persoană
- Elevi / Studenți: 9 lei
- Grup elevi / studenți (minim 20 persoane): 7 lei/persoană
Abonamente:
- Individual adulți: 150 lei/an
- Familie: 300 lei/an
- Elevi / Studenți: 40 lei/an
