Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, Departamentul Social-filantropic al Arhiepiscopiei Sibiului și Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu (AFOS) au continuat, în perioada pascală, activitățile lor filantropice, aducând sprijin material și daruri mai multor categorii de persoane aflate în dificultate sau care beneficiază de îngrijire din partea unor instituții. Copiii internați în secțiile Spitalului de Pediatrie și Infecțioase, dar și familiile nevoiașe sau vârstnicii sprijiniți de serviciile sociale ale Arhiepiscopiei Sibiului și AFOS, au primit pachete cu alimente și dulciuri adaptate vârstei și nevoilor lor. Printre beneficiari s-au numărat și persoanele din cadrul Centrului Social Catedral „Sfânta Treime”, Centrului de zi pentru vârstnici, serviciul comunitar „Masa pe roți” și Centrul de Recuperare Neuromotorie „Sfântul Nectarie”. De asemenea, au fost organizate bazaruri sociale, cercuri de lectură, croșetat, jocuri și șezători cu tematică pascală.
O parte din sutele de pachete oferite în această acțiune au fost obținute din roadele colectei organizate de Consiliul Elevilor Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu” din Sibiu. Elevii au reușit să adune peste 2.000 de lei pentru a achiziționa bunuri destinate copiilor internați în spitale în apropierea sărbătorilor pascale. La această activitate a participat și Paula Todor, vicepreședinte al Consiliului Elevilor. CITEȘTE ȘTIREA COMPLETĂ AICI