În primul trimestru al acestui an, Inspectoratul General pentru Imigrări a continuat să gestioneze, în mod eficient, șederea străinilor pe teritoriul României, înregistrând o creștere a cererilor în domeniul admisiei și o utilizare constantă a contingentului de lucrători nou-admiși.
În perioada 1 ianuarie – 31 martie 2025, Inspectoratul General pentru Imigrări a gestionat șederea pe teritoriul național a străinilor proveniți atât din state terțe (inclusiv Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord), cât și din Uniunea Europeană, Spațiul Economic European și Confederația Elvețiană. Astfel, la data de 31 martie 2025, numărul total al străinilor cu un drept de ședere valabil în România era de 253.743 de persoane.
Admisia străinilor și reîntregirea familiei
În același interval de timp, au fost înregistrate 33.728 de solicitări de viză, precum și 2.384 de cereri de invitații și reîntregire a familiei.
Eliberarea avizelor de angajare
Unul dintre cele mai importante segmente de activitate a fost cel al avizelor de angajare. Inspectoratul General pentru Imigrări a înregistrat, în primele trei luni ale anului, 31.351 de cereri pentru eliberarea avizului de angajare, fiind emise 24.870 de avize. Contingentul de lucrători aprobat pentru anul 2025 a fost utilizat în proporție de 21,7%.
Majoritatea avizelor emise, respectiv 24.655, au fost acordate pentru lucrători permanenți. În aceeași perioadă, au fost emise și 86 de avize pentru lucrători sezonieri, 57 pentru lucrători înalt calificați, 50 pentru lucrători detașați, 19 pentru persoane transferate în cadrul aceleiași companii (ICT), două pentru lucrători au pair și un aviz pentru lucrător stagiar.
Anul 2024 în aceste domenii
Pe parcursul anului 2024, Inspectoratul General pentru Imigrări a gestionat șederea pe teritoriul României pentru aproximativ 240.000 de străini, marcând o creștere de aproape 20% față de anul 2023. În domeniul admisiei, au fost înregistrate peste 24.000 de solicitări de viză și peste 4.500 de cereri de invitații și reîntregire a familiei. Cea mai mare creștere a fost înregistrată în categoria vizelor pentru reîntregirea familiei, cu un plus de 30% față de anul precedent.
Totodată, în anul 2024 au fost depuse peste 130.000 de cereri pentru eliberarea avizului de angajare, fiind emise aproape 106.000 de avize, în creștere cu aproximativ 7% comparativ cu anul 2023.
Inspectoratul General pentru Imigrări rămâne în continuare la datorie cu responsabilitate și dedicare.