În perioada aprilie 2024 – aprilie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului A.E.S.P. Sibiu au desfășurat o serie de activități specifice pentru protejarea mediului înconjurător și sănătatea cetățenilor, în conformitate cu Planul de acțiuni al județului Sibiu pentru anul 2024 și primul trimestru din 2025.
În colaborare cu instituții de profil precum Agenția Județeană pentru Protecția Mediului Sibiu, Garda Națională de Mediu și Administrația Națională Apele Române, polițiștii au acționat în cadrul Planurilor naționale de Acțiune „FITOS 2024” și „FITOS 2025”, derulând 21 de acțiuni specifice, dintre care 10 au fost realizate împreună cu reprezentanții Oficiului Fitosanitar Județean Sibiu. În total, au fost efectuate 88 de controale, din care 72 la persoane juridice și 16 la persoane fizice.
Rezultatele acțiunilor au inclus confiscarea a 13780 litri și 239900 kg de îngrășăminte chimice și azotat de amoniu, precum și a 11 kg de produse de protecția plantelor expirate, devenite deșeuri periculoase. În urma acestor activități, au fost constatate 16 infracțiuni, iar 13 persoane au fost cercetate. În plus, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 22.500 lei.
Pe linia gestionării deșeurilor periculoase, polițiștii au desfășurat acțiuni în cadrul Planului „Deșeuri 2024”, în perioada 25 iulie – 27 septembrie 2024, dar și în afara acestei perioade. Aceste acțiuni au dus la confiscarea a 31433 kg de deșeuri periculoase, majoritatea constând în autovehicule scoase din uz, și 4078 litri de ulei uzat.
Polițiștii au identificat și trei probleme importante în lupta împotriva poluării și protecția mediului. În primul rând, legislația în domeniu este lacunară, iar instanțele întâmpină dificultăți în aplicarea legii din cauza lipsei unor reglementări clare privind pericolul pentru mediu și sănătatea publică. De asemenea, dotările laboratoarelor de specialitate sunt insuficiente, iar polițiștii întâmpină dificultăți în efectuarea măsurătorilor la fața locului.
În acest context, poliția propune o serie de măsuri, inclusiv modificarea legislației, dotarea și acreditarea laboratoarelor județene și înființarea unui Serviciu de investigare a infracțiunilor de mediu în fiecare județ, pentru a întări protecția mediului și pentru a preveni poluarea în zonele vulnerabile ale județului Sibiu.
Scopul principal a fost depistarea faptelor ilicite în regimul deșeurilor și al produselor de protecția plantelor.