Primarul Astrid Fodor a semnat marți, 29 aprilie, contractul de proiectare și execuție a lucrărilor în vederea eficientizării energetice a clădirii Grădiniței nr.15, de pe str. Gladiolelor.
Acesta a fost încheiat cu asocierea S.C. Total NSA AG Construct S.R.L. & S.C. ING Proiect Management S.R.L., valoarea contractului fiind de 7,19 milioane de lei. Investiția este finanțată din fonduri europene nerambursabile, obținute de Primăria Sibiu în cadrul Programului “Regiunea Centru” 2021-2027.

După finalizarea proiectării, se vor executa următoarele lucrări care vor crește gradul de confort pentru copii și educatori și vor îmbunătăți aspectul acesteia:
- montarea de panouri solare fotovoltaice pentru producția de energie din surse regenerabile;
- realizarea unui sistem de ventilație a spațiilor interioare cu recuperatoare de căldură;
- modernizarea instalației de producere a energiei termice prin înlocuirea cazanelor, dotarea cu pompe de căldură aer-apă și cu ventiloconvectoare;
- instalarea unui sistem de management și control a consumului de utilități (Building Management System);
- izolarea termică a exteriorului clădirii
- înlocuirea tâmplăriei existente cu tâmplărie de aluminiu cu geam termoizolant;
- reparații la acoperiș și consolidarea șarpantei, înlocuirea țiglelor și a sistemului de captare a apei pluviale;
- modernizarea sistemului de iluminat, prin instalarea de corpuri cu LED;
- refacerea finisajelor interioare după realizarea lucrărilor;
- realizarea unui trotuar perimetral clădirii pentru evitarea infiltrării apei către fundație;
- modernizarea rampei pentru accesul persoanelor cu dizabilități și dotarea clădirii cu o platformă mobilă (elevator electric) pentru facilitarea accesului acestora
- construirea unor copertine metalice de protecție la accesele în imobil.
Termenul pentru finalizarea activității de proiectare este de 3 luni, iar lucrările trebuie să se încheie în 12 luni de la emiterea ordinului de începere.
