În perioada 5 – 11 mai 2025, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au lansat o acțiune preventivă, parte din Programul Operațiunilor Europene 2025 al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL).
Aceasta se numește TRUCK & BUS și are ca scop reducerea accidentelor rutiere prin verificarea respectării reglementărilor legale de către operatorii de transport și conducătorii vehiculelor care transportă persoane sau marfă.
În cadrul acțiunii, atenția se concentrează pe vehiculele destinate transportului public de persoane (cu mai mult de 8+1 locuri) și pe autovehiculele de transport marfă cu masa totală maximă autorizată de peste 3,5 tone. Polițiștii rutieri efectuează controale amănunțite pentru a verifica respectarea normelor legale privind timpii de conducere și de odihnă, dar și legalitatea transportului și existența documentelor necesare.
De asemenea, sunt verificate starea tehnică a vehiculelor, capacitatea de încărcare, regimul de viteză și starea psiho-fizică a șoferilor, toate aceste măsuri având rolul de a preveni accidentele și de a spori siguranța rutieră. Acțiunile de control sunt realizate cu ajutorul echipamentelor moderne de supraveghere a traficului.
Poliția Rutieră din Sibiu reamintește conducătorilor auto și operatorilor de transport să își verifice vehiculele, să asigure valabilitatea documentelor și să respecte greutatea maximă admisă a încărcăturii și reglementările privind timpii de odihnă și conducere. Aceste măsuri sunt esențiale pentru siguranța tuturor participanților la trafic.