11.3 C
Sibiu
joi, 08 mai, 2025

Începe competiția Mediaș Bike Marathon ediția 2025

Știri din Județ

Publicitate
Primăria Municipiului Mediaș, alături de Clubul Sportiv Municipal Mediaș, Asociația Dianthus Mediaș, Asociația Mediaș 750 de ani, Asociația Colinele Transilvaniei și comunitatea locală de cicliști organizează în data de 10 mai 2025 a opta ediție a competiției „Mediaș Bike Marathon”.

Și la această ediție, sportivii înscriși în competiție vor putea evolua pe 8 trasee: 14 km, 18 km, 25 km, 35 km, 40 km, 60 km, 75 km și 100 km. Copiii vor putea participa la propria lor cursă, Kids Race, în cadrul „Mediaș Bike Marathon”. Câștigătorii competiției vor fi premiați în funcție de categorii de vârstă, la feminin și masculin. La ediția din acest an, s-au înscris peste 550 de concurenți.

Pentru buna desfășurare a „Mediaș Bike Marathon“ 2025, vor fi instituite în municipiul nostru anumite măsuri speciale în ceea ce privește circulația rutieră. Astfel, accesul pe Str. Johannes Honterus va fi restricționat vineri, 9 mai 2025, între orele 16:00 – 22:00, iar în data desfășurării concursului – sâmbătă, 10 mai, restricțiile de trafic se vor aplica pe străzile Johannes Honterus și Petru Rareș, în intervalul orar 07:00 – 22:00.

Deoarece startul și încheierea competiției vor avea loc pe strada Johannes Honterus, riveranii sunt rugați să nu parcheze pe această stradă în perioada 9 – 10 mai, ci să folosească în acest scop curtea Liceului Teoretic ,,Roth – Oberth“, cu acces de pe strada Petru Rareș, cu obligativitatea de eliberare a locației până cel mai târziu sâmbătă, 10 mai, ora 20:00. Această măsură este necesară pentru buna desfășurare a evenimentului și pentru siguranța participanților la competiție și a publicului spectator.

De asemenea, în data de 10 mai, între orele 9:00 și 18:00, pentru a facilita desfășurarea concursului, se recomandă folosirea de rute alternative sau circulația cu maximă prudență a tuturor participanților la trafic, pe traseul de start: Johannes Honterus – Nicolae Titulescu – Mihai Viteazu – Șt.                  

O. Iosif – Cloșca – Avram Iancu – Nicolae Filipescu – Mărășești – Gheorghe Lazăr – Buzdului – Lutăriei – Plopului și pe traseul de sosire cuprinzând str. Plopului – 9 Mai – Gheorghe Lazăr – pasaj CFR – Petru Maior – Aurel Vlaicu – Intrarea Aviației – Piloților – zona digului Târnavei Mari – Titu Maiorescu – Johannes Honterus.

Invităm toți medieșenii să ia parte la această manifestare, pentru a-i susține pe cicliștii participanți la competiție sau în calitate de spectatori.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri