17.4 C
Sibiu
miercuri, 04 iunie, 2025

ACS Mediaș joacă pe teren propriu cu Universitar Alba Iulia

Știri din Județ

Publicitate

ACS Mediaș – CS Universitar Alba Iulia se dispută vineri de la ora 18.00 pe stadionul 8 Mai – sintetic. Partida contează pentru play-off-ul seriei a șaptea a ligii a treia.


Va fi unul din ultimele jocuri ale medieșenilor în acest campionat, dar și pe terenul sintetic. Clubul sibian a anunțat posibila revenire pe terenul Gaz Metan Mediaș.

”La trei ani de la reînființarea fotbalului în oraș, Mediașul primește o veste care poate schimba radical viitorul sportiv al comunității: Transgaz a demarat oficial demersurile pentru predarea stadionului municipal. O știre care a stârnit un val de entuziasm în rândul suporterilor și al medieșenilor de pretutindeni, readucând speranța că fotbalul local își va recăpăta strălucirea de altădată. Primăria Mediaș și-a reafirmat sprijinul pentru Academia ACS Mediaș, principalul motor al revenirii sportive în zonă. Dar, dincolo de entuziasm și voință, performanța are nevoie de stabilitate financiară. Iar aici, toate privirile se îndreaptă spre Romgaz – compania care ani la rând a fost pilonul de susținere al fostei echipe Gaz Metan Mediaș, un simbol nu doar al orașului, ci al întregului fotbal românesc. Pentru ca tradiția să continue, pentru ca generațiile tinere să crească într-un mediu competitiv și profesionist, implicarea Romgaz este mai mult decât necesară – este vitală. Nu în ultimul rând, comunitatea fotbalistică din Mediaș adresează mulțumiri sponsorilor locali care sunt alături de proiect încă de la început: Primăria Mediaș, Ostenweg, Cantacuz, Pizzeria Criss și Contrast – exemple de implicare și devotament pentru sportul local”, au anunțat fanii echipei din Mediaș.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Anunț angajare