7.9 C
Sibiu
luni, 12 mai, 2025

Primarul Cisnădiei, Orlățan a plecat în Germania. Cu o delegație și soția!

Știri din Județ

Publicitate
Primarul orașului Cisnădie, Orlățan, a anunțat, ieri, locuitorii, printr-o postare pe Facebook că este în Germania în orașul Wernigerode, cu care Cisnădia este înfrățit. S-a dus să reia relațiile de prietenie cu acest oraș și a semnat „o scrisoare de intenție care stabilește teme pentru viitoarea cooperare în domeniile educației și culturii”. Doar că primarul Orlățan a plecat fără mandat și înștiințarea Consiliului Local. A luat cu el, însă, și soția.

Mircea Orlățan se află în Germania zilele acestea într-o vizită oficială de lucru în orașul Wernigerode. Conform unei postări pe Facebook, primarul din Wernigerode, Tobias Kascha declară: „Înfrățirea orașelor noastre (împreună cu Neustadt an der Weinstraße și Hoi An) cu orașul românesc Heltau (Cisnădie) există din 2002. (..) Ieri am primit la Wernigerode delegația condusă de noul primar ales, Mircea Orlățan, și i-am invitat să semneze cartea de oaspeți a orașului. De asemenea, am putut semna o scrisoare de intenție care stabilește teme pentru viitoarea cooperare în domeniile educației și culturii.”

Delegație aleasă pe sprânceană și soția la pachet

Doar că delegația era compusă, conform surselor SIBIU INDEPENDENT, din primar, administratorul public Oana Ungur, secretara primarului și alte persoane alese de primar. Dar în fotografiile germane, nedifuzate de primarul Orlățan, apare și soția acestuia. Conform legislației și Codului Administrativ primarul poate face deplasări oficiale externe și semna documente, numai după acordul Consiliului Local. Ori la Cisnădie, asta nu s-a întâmplat.

Conform unei postări oficiale a primarului german, primarul Cisnădiei a semnat un document în numele orașului. (foto) Este vorba de „o scrisoare de intenție care stabilește teme pentru viitoarea cooperare în domeniile educației și culturii”.

Deplasările externe ale unui ales local pot fi decontate, dar nu și a membrilor familiei acestuia, conform legii.

Primăria Cisnădie are probleme cu transparența și respectarea legii 544

SIBIU INDEPENDENT are cereri de informații depuse oficial la Primăria Cisnădie din martie și aprilie, rămase fără răspuns, deși termenul oficial maxim de 30 de zile (7 pentru presă) a trecut de mult. Cum se decontează la Primăria Cisnădie această vizită pentru soția primarului, nu știm, dar sperăm într-o transparență a cifrelor, așa cum a promis Orlățan în campania electorală.

Ca o notă, înfrățirea între Cisnădie și Wernigerode s-a semnat în octombrie 2001, nu 2002, cum eronat a scris primarul german, necorectat de Orlățan. Dovada mai jos, extras din presa vremii, când primarul Cisnădiei de atunci, Dan Bârsu semna această înfrățire.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Urs lovit pe drumul național la Hula Bradului