Duminică, 10 mai 2025, s-a desfășurat la Mediaș a V-a ediție a manifestării sportive „Crosul Primăverii”, competiție organizată de Primăria Municipiului Mediaș și Clubul Sportiv Atletic Star Mediaș.
Competiția a avut loc în cartierul Binder Bubi din Mediaș, cu startul de la „Șura lui Binder”. La ediția din acest an s-au înscris peste 200 de participanți.
„Crosul Primăverii” s-a adresat tuturor persoanelor, începând cu copiii în vârstă de 5 ani și a avut ca obiectiv promovarea unui stil de viață activ și a importanței sportului pentru toate categoriile de vârstă.
Distanțele de alergare au fost de 600 de metri pentru categoriile de vârstă cuprinse între 5 și 9 ani și de 4 kilometri pentru categoriile de vârstă cuprinse între 9 și 60 (+) ani.
La finalul competiției, câștigătorii de la fiecare categorie de vârstă au fost recompensați cu medalii, diplome și cupe.
Felicităm toți concurenții care au participat la competiția „Crosul Primăverii” precum și Clubul Sportiv Atletic Star Mediaș pentru organizarea acestui eveniment!












