6.3 C
Sibiu
luni, 12 mai, 2025

Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu explică cum se desfășoară procedura de biopsie

Știri din Județ

Publicitate
Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a adus în atenția publicului importanța biopsiilor, o procedură esențială pentru stabilirea unui diagnostic precis, utilizată în diagnosticarea unor afecțiuni grave, precum inflamațiile cronice, infecțiile sau diverse tipuri de cancer. Biopsia presupune prelevarea unei mostre de țesut dintr-un organ, piele sau mucoasă, care este apoi analizată microscopic pentru a identifica eventualele probleme de sănătate.

La Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, procedura de biopsie se desfășoară în condiții de siguranță, cu un mare accent pe confortul pacientului și pe acuratețea rezultatelor. În funcție de localizarea leziunii, biopsiile pot fi realizate prin mai multe metode, fiecare adaptată nevoilor pacientului. Biopsia cutanată presupune prelevarea unei mostre de la nivelul pielii, utilizând un mic instrument chirurgical, sub anestezie locală. De asemenea, se pot realiza biopsii ecoghidate sau CT-ghidate, proceduri moderne și minim invazive, care folosesc imagistica în timp real pentru a ghida cu precizie acul în zona vizată, crescând astfel precizia diagnosticului și reducând riscurile. În cazul în care leziunea este la nivelul tractului digestiv sau respirator, biopsia poate fi realizată endoscopic, printr-o procedură de endoscopie digestivă sau bronșică.

Biopsiile sunt de obicei rapide, bine tolerate de pacienți și se realizează cu anestezie locală, astfel că majoritatea persoanelor nu resimt dureri intense. Pacientul poate simți un ușor disconfort sau o presiune în timpul procedurii, dar durerea este minimă și de scurtă durată. Echipa medicală din cadrul spitalului explică fiecare pas al procedurii și răspunde la toate întrebările pacienților, asigurându-se că aceștia sunt informați și confortabili pe parcursul procesului.

Probele prelevate prin biopsie sunt apoi trimise pentru analiză în Laboratorul de Anatomie Patologică al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, unde sunt examinate cu atenție, iar rezultatele sunt disponibile rapid. Biopsiile sunt realizate în secțiile de imagistică medicală, chirurgie, dermatologie sau gastroenterologie ale spitalului, în funcție de localizarea leziunii.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri