19.1 C
Sibiu
vineri, 06 iunie, 2025

Atelier regional la Sibiu: Datele, cheia incluziunii pentru comunitățile dezavantajate

Știri din Județ

Publicitate
Sibiul a găzduit astăzi atelierul regional intitulat „Provocări în utilizarea datelor și a informațiilor relevante privind comunitățile dezavantajate în județul Sibiu. Soluții pilot în colectarea, prelucrarea și validarea acestora”. Evenimentul a fost organizat în cadrul Programului ROMACT, implementat de Consiliul Europei și Comisia Europeană, în parteneriat cu Consiliul Județean Sibiu.

Atelierul a reunit o serie de invitați de marcă din administrația publică centrală și locală, instituții de specialitate și universități. Deschiderea oficială a fost susținută de Vlad Alexandru Vasiu, vicepreședinte al Consiliului Județean Sibiu, Codruța Eugenia Cosma – șef serviciu în cadrul Prefecturii Sibiu, Iulian Paraschiv – președintele Agenției Naționale pentru Romi, și Ioana Roxana Melenciuc-Ioan – președintele Institutului Național de Administrație.

Scopul principal al întâlnirii a fost evaluarea modului în care sunt colectate și utilizate în prezent datele referitoare la comunitățile marginalizate – inclusiv romii – și identificarea unor soluții viabile, prin colaborări interinstituționale. Participanții au discutat despre lipsa unor date relevante și veridice, dificultățile în integrarea și reutilizarea informațiilor existente, dar și despre nevoia de a aplica principiul FAIR – date care să fie ușor de găsit, accesibile, interoperabile și reutilizabile.

Evenimentul a reprezentat o continuare a unei serii de consultări naționale începute în 2024, care au evidențiat importanța colectării de date solide pentru fundamentarea politicilor publice adresate grupurilor vulnerabile. Atelierul de la Sibiu a fost primul de acest tip desfășurat cu implicarea unei autorități județene, Consiliul Județean Sibiu fiind prima instituție de acest nivel care și-a exprimat interesul de a colabora în cadrul Programului ROMACT.

Printre rezultatele estimate ale atelierului s-au numărat: o evaluare clară a stadiului actual privind gestionarea datelor, o inventariere a provocărilor întâmpinate în acest domeniu și propuneri de soluții pilot care să poată fi replicate și în alte regiuni din țară.

Această inițiativă a evidențiat încă o dată nevoia unei colaborări strânse între administrația publică și mediul academic pentru a fundamenta intervențiile sociale pe date concrete și pentru a spori eficiența politicilor de incluziune socială.

Programul a fost structurat în trei sesiuni tematice:

Sesiunea 1 a fost dedicată modului în care datele sunt folosite în elaborarea strategiilor locale. Printre vorbitori s-au numărat:

  • Alin Ciprian Schiau Gull – primarul orașului Agnita,
  • Augustin Ioan Barb – director executiv al Direcției Județene de Statistică Sibiu,
  • Adrian Cosmin Roșu – director executiv la AJOFM Sibiu,
  • Tudor Țiclău și Cristina Raț – cadre universitare la Universitatea Babeș-Bolyai, care au abordat teme precum motivația în sectorul public și necesitatea unor indicatori obiectivi pentru reducerea inegalităților.

Sesiunea 2 s-a concentrat pe colectarea și interpretarea datelor din domeniul educației și al asistenței sociale. Printre participanți s-au numărat:

  • Valeria Ecaterina Purcia – director al CJRAE Sibiu,
  • Radu Foloba și Mihaela Sabău – reprezentanți ai DGASPC și DAS Sibiu,
  • Nicolae Horațiu Cojocaru – DSP Sibiu,
  • Monica Munteanu și prof. Constantin Dincă – ISJ Sibiu,
  • Elena-Felicia Morândău – Universitatea Lucian Blaga din Sibiu,
  • Norbert Petrovici – Universitatea Babeș-Bolyai.

Sesiunea 3 a vizat metodele de colectare a datelor privind așezările informale și grupurile vulnerabile. Au intervenit:

  • Liviu Băileșteanu – Ministerul Dezvoltării,
  • Marius Lupulese – Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene,
  • Florin Lazăr – profesor la Universitatea din București, care a prezentat proiectul ETHOS,
  • Larisa Ofițeru și Ștefana Zibileanu – reprezentanți ai Programului ROMACT și ai Asociației Serviciilor Publice de Asistență Socială,
  • Simona Mihaiu – cercetător la Institutul de Cercetare a Calității Vieții, cu o intervenție despre consumul de droguri în comunitățile defavorizate.

Moderarea sesiunilor a fost asigurată de Aida Catană, Robert Matei și Florin Botonogu – experți din cadrul Programului ROMACT.

Atelierul de la Sibiu a reprezentat un pas important în direcția consolidării capacității autorităților locale de a răspunde nevoilor comunităților marginalizate, prin politici publice informate și corect direcționate.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Ianis Stoica merge la Euro U21