În perioada 5–16 mai 2025, elevii claselor a VIII-a A, B și C de la Școala Gimnazială „G.D. Teutsch” din Agnita au participat la o serie de activități dedicate orientării în carieră, desfășurate în cadrul proiectului „ABC pentru succes – Educație pentru carieră”.
Activitățile au fost susținute de prof. consilier școlar Drăgan Cristina, reprezentant al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Sibiu, și au urmărit sprijinirea dezvoltării personale și profesionale a elevilor, prin teme adaptate vârstei și nevoilor acestora.
Printre temele abordate s-au numărat: „Despre personalitatea mea”, „Ce am preluat și de la cine?”, „Tipuri de inteligență care mă caracterizează”, „Interese și aptitudini” și „Cum îmi planific timpul și activitățile?”. Prin aceste activități, elevii au fost încurajați să se autoevalueze realist, să își descopere interesele și aptitudinile, să înțeleagă diversitatea profesiilor și să înceapă să-și contureze un plan de carieră.
Proiectul a fost posibil datorită colaborării cu diriginții claselor implicate: prof. Cornelia Druga, Anca Mira și Adina Modoi, cărora le-au fost aduse mulțumiri pentru implicare.
Inițiativa face parte din eforturile continue ale CJRAE Sibiu de a oferi sprijin elevilor în procesul de autocunoaștere și alegere a unui parcurs educațional și profesional adecvat.
