7.4 C
Sibiu
luni, 19 mai, 2025

Olimpiada Meșteșugurilor Artistice Tradiționale – 68 de elevi din județul Sibiu concurează la Muzeul ASTRA

Știri din Județ

Publicitate
Muzeul ASTRA din Sibiu va găzdui, în perioada 22-23 mai, faza județeană a Olimpiadei „Meșteșuguri artistice tradiționale”, un eveniment ajuns la cea de-a XXVIII-a ediție. Organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, concursul reunește anul acesta 68 de elevi din 22 de unități școlare, ateliere individuale sau conexe, provenind din localitățile Alțâna, Avrig, Cisnădie, Gura Râului, Mediaș și Sibiu.

Printre participanți se numără și 17 copii din ciclul primar, toți îmbrăcați în costume populare reprezentative pentru zona din care provin. Concursul constă în desăvârșirea unor lucrări artistice tradiționale – de la opinci și păpuși, la icoane pe sticlă și sculpturi în lemn – sub ochii juriului și ai publicului, cu condiția păstrării liniștii în timpul desfășurării evenimentului.


În prima zi (22 mai), elevii vor concura la secțiuni precum cusut, brodat, confecționat port popular, croșetat, încondeiat ouă, pirogravură sau sculptură în lemn. Activitățile vor avea loc în Muzeul în aer liber, în zona Poarta 3 – Hostel Diana – Sala de Conferințe. Ziua a doua (23 mai) este dedicată secțiunilor de pictură naivă, icoane pe sticlă și icoane pe lemn.

Evenimentul beneficiază de sprijinul sponsorilor S.C. SOMAREST S.R.L. și ARIA Sibiu și se desfășoară în colaborare cu Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, care va derula, în paralel, campania antifumat „Sănătate pentru comunitate. Respir, deci exist”.

Concursul este deschis publicului vizitator, cu mențiunea că pe parcursul probelor este necesară păstrarea liniștii.
Responsabilul de eveniment este Elena Găvan, muzeograf în cadrul Muzeului ASTRA.


Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri