Studenții Facultății de Management Militar, anul II, programul de studii Managementul Sistemelor Tehnice de Geniu, coordonați de domnul col.(rz) conf.univ.dr.ing. Andrei Constantin, au desfășurat, în cadrul disciplinei Poduri militare și treceri 1, o vizită la șantierul noii autostrăzi Sibiu-Pitești.
Cu această ocazie, viitorii ofițeri din arma geniu au aprofundat cunoștințele teoretice legate de structura și elementele constructive ale podurilor din beton armat în condiții reale de șantier și etapele principale ale construcției acestora, plecând de la lucrările pregătitoare, până la lucrările de bază, concomitent cu conștientizarea efortului mare de resurse umane și materiale care trebuie mobilizate pentru realizarea unor astfel de lucrări.
De asemenea, studenții au putut observa îndeaproape utilajele și echipamentele folosite, atât pentru executarea lucrărilor de infrastructură, cât și pentru executarea lucrărilor de suprastructură. Interacțiunea directă cu inginerii și experții din domeniu a oferit un cadru ideal pentru învățare aplicată, completând pregătirea teoretică din cadrul academiei. Această experiență a contribuit semnificativ la consolidarea unei perspective practice, esențiale în domeniul armei geniu.




