Teatrul Gong invită tinerii cu vârsta peste 10 ani la spectacolul „Wanda” în regia lui Radu Apostol, o poveste impresionantă despre sărăcie, xenofobie și marginalizare din perspectiva unor copii.
Joi, 22 mai, de la ora 18.30, spectatorii vor face cunoștință cu Wanda Petronski, o fetiță de origine poloneză, care e ridiculizată de colegii ei pentru că poartă în fiecare zi aceeași rochie albastră. Wanda pretinde că are o sută de rochii acasă, dar cu toții știu că nu e așa și nu se opresc să o umilească, iar când vor realiza că ar trebui să își ceară scuze, va fi deja prea târziu.
Biletele pot fi achiziționate online de pe teatrulgong.ro sau direct de la sediul Teatrului, de miercuri și joi între orele 11.00 și 18.00.