7.9 C
Sibiu
miercuri, 21 mai, 2025

Bătaie crâncenă în cartierul sibian Turnișor. Au intervenit mascații!

Știri din Județ

Publicitate
Mai multe echipaje de poliție au intervenit în urmă cu puțin timp pe strada Livezii, din cartierul Turnișor, din Sibiu. Aici, mai multe persoane s-ar fi bătut crâncen.

Conform primelor date, pentru calmarea spiritelor au fost chemați în ajutor și luptătorii de la Serviciul de Acțiuni Speciale, denumiți popular „mascați”. În urma scandalului, cel puțin două persoane au fost rănite și transportate la spital. Polițiștii sibieni ar fi reținut deja doi agresori.

Conform polițiștilor sibieni, astăzi, în jurul orei 18:30, prin apel 112, un bărbat a sesizat faptul că a fost agresat fizic de 3 persoane, pe strada Livezii din municipiul Sibiu. La locul incidentului, polițiștii au constatat că, pe fondul unor neînțelegeri spontane, 3 bărbați l-ar fi lovit pe un alt bărbat cu pumnii, provocându-i leziuni care au necesitat transportul la spital, pentru îngrijiri medicale.

„Cei 3 presupuși agresori au fost identificați, iar 2 dintre aceștia sunt, în prezent, în custodia polițiștilor. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, urmând ca, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, să fie stabilită întreaga situație de fapt, în vederea aplicării măsurilor legale.” transmite IPJ SIBIU

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri