Un incident violent a avut loc astăzi, în jurul orei 11:00, pe strada Țesătorilor din orașul Cisnădie. La fața locului au fost direcționate mai multe echipaje de Poliție, dar și ambulanțe.
Conform primelor date, un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost rănit în zona feței, după ce ar fi fost atacat cu un obiect ascuțit, asemănător unei săbii, de către un alt bărbat. Din primele cercetări, anchetatorii au stabilit că presupusul agresor, un localnic în vârstă de 27 de ani, imediat după comiterea actului de violență, ar fi părăsit locul faptei la volanul unui autoturism. În urma agresiunii, victima a fost transportată la spital, fiind conștientă în momentul preluării de către echipajul medicale.
Stătea bărbatului tăiat cu sabia pe față
Conform reprezentanților Spitalului Județean Sibiu, victima a suferit un traumatism facial. I s-au făcut investigații în Serviciul UPU, fiind internat ulterior în cadrul Compartimentului Clinic Oftalmologie pentru a-i fi tratate rănile suferite.
CONFORM SURSELOR DE ÎNCREDERE Sibiu Independent, victima tăiată cu sabia în zona feței a suferit răni grave, pierzându-și vederea la unul dintre ochi. Lama sabiei i-a provocat o rană lungă de aproximativ 7 centimetri, pornind de la nas și până aproape de tâmplă. Apropiații victimei au transmis că, în urma agresiunii, viața bărbatului în vârstă de 35 de ani a fost pusă în pericol.