Comuna Sadu a fost prezentă cu onoare și autenticitate la un eveniment din inima Bavariei – Landshut –, unde și-a dus tradițiile, produsele locale și spiritul cald al oamenilor care o definesc.
„Prin prezența la Landshut, comuna noastră nu a dus doar produse locale, ci și o parte din sufletul românesc”, a transmis Primăria Comunei Sadu.
La standul tradițional din cadrul evenimentului,„Bere Sadu” a fost în centrul atenției. Vizitatorii au fost încântați de gustul autentic, dar și de atmosfera creată în jurul produselor locale. „Bere Sadu” a dat viață unei atmosfere pline de căldură, mândrie și culoare, atât pe scenă, cât și în jurul standului”, mai spun reprezentanții administrației locale.

Evenimentul a fost o ocazie excelentă pentru promovarea valorilor locale peste hotare. „Ne bucurăm să fim acolo unde tradiția întâlnește respectul, iar produsele noastre sunt primite cu admirație”, au subliniat oficialii comunei.
Participarea comunei Sadu nu ar fi fost posibilă fără sprijinul unor oameni implicați. „Mulțumim lui Marius Milonean, pentru că a făcut posibil ca Sadu să fie prezent cu demnitate și autenticitate peste hotare.”
Recunoștința s-a îndreptat și către partenerii locali care promovează cu mândrie numele comunei: „Felicitări și mulțumiri speciale Primăriei Municipiului Sibiu și grupului ‘Junii Sibiului’, care duc numele Sadu-ului mai departe cu mândrie!”