10.2 C
Sibiu
duminică, 25 mai, 2025

Transilvania Tattoo Expo: ce tatuaje își fac românii

Știri din Județ

Publicitate
Transilvania Tattoo Expo se află la a 13-a ediție, fiind prima convenție internațională de tatuaje din România. Evenimentul are loc la Filarmonica de Stat Sibiu, iar astăzi doritorii de tatuaje s-au adunat din nou pentru a se tatua, să asculte muzică, să admire tatuajele și să se întâlnească cu marii tatuatori atât din țară cât și internaționali.

„Îmi iubesc job-ul, îmi iubesc viața, îmi trăiesc visul”

Printre ei, un tatuator ieșit din tipar, care a atras atenția a fost Sosa de la salonul internațional de tatuaje Purple Ink, care purta o costumație colorată, plină de insigne și pictat pe față. Sosa a venit din Spania special pentru Transilvania Tattoo Expo.

„Cel mai ciudat tatuaj pe care l-am făcut a fost pentru o doamnă, un tatuaj cu Mike Magic pe sân și unul cu Hannibal Lecter pe celălalt sân. A fost cel mai nebun tatuaj pe care l-am făcut. Eu nu refuz tatuaje, realizez orice stil, realizez tatuaje realistice, color, preferatele mele sunt cele colorate, de exemplu tatuajele de pe mine le fac singur. Visul meu este să public o bandă desenată și pentru asta îmi strâng bani. Îmi iubesc job-ul, îmi iubesc viața, îmi trăiesc visul.”

Părerea participanților

La standul salonului Chronic Tattoo din Pitești, am găsit un tânăr pe masa de tatuaje, care era în procesul său de tatuare. Acesta ne-a împărtășit experința de pe masa de tatuaje, numărul tatuajelor pe care le are, procentul de durere al unui tatuaj, dar și ce tatuaj dorește să-și facă:

„Evenimentul de astăzi este foarte tare, mă relaxează. Eu am 6 tatuaje, iar astăzi îmi fac o temă de zombie, craniu cu un șarpe. Îmi aleg tatuaje care să mă reprezinte, mă consult desigur și cu artistul. Pe mine nu mă doare procesul de tatuare, dar asta cred că contează în funcție de fiecare persoană, aș spune că este o durere cam de la unu la zece, un trei.”

Dacii printre tatuatori

În eveniment era programat și o paradă canină în care cățelușii împreună cu stăpânii să defileze, dar din lipsa persoanele înscrise, evenimentul nu a mai avut loc, totuși publicul nu a rămas dezamăgit pentru că au avut ocazia să-i întâlnească pe daci. La eveniment și-au făcut apariția printre oameni, patru daci, nu din trecut, ci din Moldova. „Asociația Geto-Dacică” din Moldova a susținut un moment despre istoria dacilor și au explicat despre vestimentația și armele pe care dacii le foloseau în luptă.

Transilvania Tattoo Expo continuă

Pentru cei care nu au apucat să ajungă la evenimentele de astăzi, convenția de tatuaje continuă și mâine, 25 Mai.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri