10.2 C
Sibiu
duminică, 25 mai, 2025

Culoare, curaj și creativitate! Povestea tatuajului cu Stitch care a făcut senzație la Sibiu

Știri din Județ

Publicitate
Artistul tatuator Radu Sitaru, de la un salon din Bucureşti, a reuşit să realizeze cel mai bun tatuaj al celei de-a doua zi a convenţiei internaţionale de tatuaje de la Sibiu, Transilvania Tattoo Expo, în care îl redă pe Stitch, celebrul personaj Disney, cum mănâncă un hamburger foarte mare.

Artistul a lucrat două zile la acest tatuaj, care este de dimensiuni mari, clientul său fiind un alt bucureştean. Sabin Scarlat este un tânăr care a ales să îşi facă primul său tatuaj la Sibiu, la cel mai vechi festival internaţional de profil din România.

„Au fost două zile de muncă şi eu cred că Stitch este de actualitate. Cel mai provocator a fost pentru mine să termin (tatuajul – n.r.) în două zile şi la burger am avut foarte mult de lucru. Aici a fost o idee a clientului. Ideea a venit chiar dintr-o glumă, mi-a zis că vrea un tatuaj cu un burger şi că Stitch este personajul lui preferat. Şi atunci am zis că Stitch o să mănânce un buger mare la convenţia asta. (…) Vreau să includ în tatuajele mele mai multe personaje din desenele animate, ceva din copilăria noastră”, a declarat tatuatorul Radu Sitaru.

Tânărul Sabin Scarlat, cel care va merge restul vieţii cu Stitch mâncând un hamburger foarte mare pe piciorul lui, recunoaşte că a ignorat sfaturile celorlalţi, care i-au recomandat să îşi facă la început un tatuaj mic, nu foarte colorat.

„Este primul tatuaj. A fost o provocare destul de mare să reuşesc să îl termin. Toată lumea m-a sfătuit să nu fac un tatuaj atât de mare şi color, să încep cu ceva mic. Dar ştii ceva? Eu sunt împotriva regulilor”, a mărturisit Sabin despre alegerea sa.

Zeci de tatuatori din şapte ţări se întrec la Transilvania Tattoo Expo. Duminică seară, juriul convenţiei de tatuaje de la Sibiu va decide cine este artistul care a reuşit să impresioneze cel mai mult cu talentul său la această ediţie şi va primi marele premiu.

Sursă: Agerpres.ro

SURSĂ FOTO – Transilvania Tattoo Expo

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri