Astăzi, 26 mai 2025, debutează PRIMA ETAPĂ DE ÎNSCRIERE în creșă (învățământ antepreșcolar), pe cele 890 locuri libere din creșele aflate în Agnita, Avrig, Dumbrăveni, Mediaș și municipiul Sibiu.
PRELUARE DOSA RELOR DE ÎNSCRIERE SE VA FACE ÎN PERIOADA 26 – 30 mai 2025 LA SEDIUL UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT CE AU ÎN STRUCTURĂ NIVEL ANTEPREȘCOLAR.
La nivelul municipiului Sibiu, au mai rămas libere 623 de locuri distribuite astfel:
Unitatea de învățământ | Număr locuri total | Număr locuri ocupate prin reînscriere | Număr locuri libere |
Creșa Nr. 1 Sibiu | 60 | 15 | 45 |
Creșa Nr. 2 Sibiu | 40 | 10 | 30 |
Creșa Nr. 3 Sibiu | 60 | 19 | 41 |
Creșa Nr. 4 Sibiu | 144 | 50 | 94 |
Creșa Nr. 5 Sibiu | 60 | 15 | 45 |
Creșa Nr. 6 Sibiu | 60 | 22 | 38 |
Creșa Nr. 7 Sibiu | 44 | 18 | 26 |
Creșa Nr. 8 Sibiu | 60 | 37 | 23 |
Grădinița cu Program Prelungit Nr. 14 Sibiu – creșă | 60 | 15 | 45 |
Școala Gimnazială Nr. 1 Sibiu – creșă | 105 | 34 | 71 |
Școala Gimnazială Nr. 23 Sibiu – creșă | 90 | 13 | 67 |
Creșe private | 139 | 51 | 88 |
TOTAL | 922 | 299 | 623 |
Cererea-tip de înscriere se poate transmite prin e-mail, prin poștă, cu confirmare de primire, sau se poate depune la sediul unității de învățământ la care părintele/reprezentantul legal dorește înscrierea copilului, în perioada prevăzută de calendarul înscrierii copiilor în unități de învățământ preuniversitar cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și în servicii de educație timpurie complementare. În cazul înscrierii într-o unitate de învățământ cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar, părintele/reprezentantul legal are posibilitatea înregistrării a trei opțiuni în cererea-tip de înscriere.
În situația transmiterii prin e-mail sau prin poștă, părintele va transmite unității de învățământ o declarație pe propria răspundere cu privire la veridicitatea informațiilor completate în cerere.
Validarea cererii-tip de înscriere este obligatorie și se face la unitatea de învățământ la care părintele/reprezentantul legal solicită înscrierea și constă în compararea datelor introduse în aplicația informatică cu documentele transmise/depuse de către acesta.
În situația în care într-o unitate de învățământ numărul cererilor-tip de înscriere primite de la părinții/reprezentanții legali ai copiilor este mai mare decât numărul de locuri libere, comisia de înscriere și distribuire din unitatea de învățământ selectează copiii în ordinea descrescătoare a vârstei și aplică criterii de departajare generale și specifice, stabilite în conformitate cu prevederile metodologii-cadru, în vederea stabilirii celor care vor fi admiși.
Criteriile generale de departajare care se aplică) pentru nivelul antepreșcolar, inclusiv pentru unitățile de învățământ pentru care autoritatea publică locală are statutul de fondator și care au optat pentru derularea înscrierii prin utilizarea aplicației informatice pentru înscriere, sunt următoarele:
a) copilul are vârsta de 2 ani împliniți până la sfârșitul anului calendaristic în curs;
b) domiciliul copilului/locul de muncă al unuia dintre părinți/al reprezentantului legal este situat în apropierea unității de învățământ unde părintele/reprezentantul legal depune cererea de înscriere;
c) ambii părinți ai copilului/părintele unic/reprezentantul legal ai/al copilului lucrează/părintele prezintă adeverință de reîntoarcere la serviciu, în momentul validării cererii/în termen de 30 de zile de la începutul anului școlar, sau părintele copilului nu beneficiază de indemnizație pentru creșterea și îngrijirea copilului; situațiile în care părintele/reprezentantul legal face dovada existenței unei activități de tip PFA/S.R.L. se asimilează cu cea a părinților/reprezentanților legali care lucrează;
d) cel puțin unul dintre părinți/reprezentantul legal al copilului urmează o formă de învățământ la zi;
e) existența unui document care dovedește că beneficiază de tutelă sau de o măsură de protecție specială stabilită în condițiile Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
f) existența unui document care dovedește că este în grija unui singur părinte (familie monoparentală)/existența unui document care dovedește că părintele/reprezentantul legal al copilului are 3 sau mai mulți copii (familie numeroasă);
g) cel puțin unul dintre părinți/părintele unic/reprezentantul legal al copilului se încadrează în una dintre situațiile:
(i) pensionat în conformitate cu prevederile legale;
(ii) cu certificat de handicap;
(iii) șomer, în căutarea unui loc de muncă, cu documente doveditoare de la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă;
h) părintele/reprezentantul legal al copilului are un alt copil minor aflat în întreținere (până la nivelul clasei a IV-a a învățământului primar) și/sau un alt copil înmatriculat în unitatea de învățământ respectivă, în anul școlar pentru care se face înscrierea.
În perioada 2 – 12 iunie 2025 se va analiza/evalua de către Comisia de înscriere a copiilor în învățământul antepreşcolar a cererilor de înscriere, pentru etapa I de înscriere, iar afișarea rezultatelor finale va avea loc în 13 iunie 2025.
Detalii pentru înscrierea la creșă pot fi obținute aici: