12.4 C
Sibiu
joi, 29 mai, 2025

Sibianca Delia Dinu, consilier prezidențial în ultimii 20 de ani, pleacă de la Cotroceni

Știri din Județ

Publicitate
Delia Dinu părăsește Administrația Prezidențială după aproape două decenii de activitate. Aceasta a fost eliberată din funcția de consilier prezidențial printr-un decret semnat de președintele interimar Ilie Bolojan.

Cariera Deliei Dinu la Palatul Cotroceni a început în anul 2005, în mandatul președintelui Traian Băsescu, fiind una dintre cele mai longevive prezențe din echipa administrativă prezidențială. De-a lungul timpului, a ocupat diverse funcții în cadrul Compartimentului Protocol și a fost implicată în organizarea unor evenimente oficiale la cel mai înalt nivel.

Licențiată în Drept la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Delia Dinu a avut anterior o carieră în cadrul Serviciului de Protecție și Pază. Ulterior, în cadrul Administrației Prezidențiale, a evoluat treptat, ajungând consilier de stat și apoi consilier prezidențial. A participat la conferințe internaționale și a fost decorată cu mai multe ordine și distincții din partea statului român și a altor state.

Odată cu plecarea Deliei Dinu, au fost eliberați din funcție alți 12 consilieri prezidențiali și de stat, într-un context care marchează finalul unei etape în structura Administrației Prezidențiale.

Sursa foto: Facebook

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri