12.4 C
Sibiu
joi, 29 mai, 2025

Oamenii din spatele proiectului „Este Film Festival”- povestea din culise

Știri din Județ

Publicitate
În spatele ecranului de proiecție, dincolo de afișele colorate și programul intens al fiecărei ediții, se află o echipă mică, dar dedicată. Sunt oamenii care nu doar că iubesc filmul, ci și cred cu tărie că acesta poate modela comunități și deschide orizonturi. Ioana Ciuban este „sufletul proiectului” cum o numesc colegii săi, originară din Bistrița, Ioana a ales să rămână la Sibiu și să realizeze un proiect frumos pentru orașul ei adoptiv, dar nu singură, ci alături de niște oameni pasionați ca ea. Roxana Turdeanu și Vladimir Barbu sunt două dintre vocile principale ale Este Film Festival, care de la prima ediție din 2016, a crescut organic și onest, dintr-o ideea care s-a materializat și nu a rămas doar la stadiul de dorință.
Echipa ESTE FILM Festival

De la teatru la film: o alegere

Roxana Turdeanu, unul dintre membrii fondatori, are un parcurs profesional în teatru, dar viața i-a deschis alte uși.

„Am studii în domeniul teatrului, dar se pare că filmul a câștigat mai mult teren în viața mea profesională până la urmă.”

Astăzi, pe lângă rolul său esențial în festival, își rezervă timp pentru familie, călătorii și „dimineți leneșe la cafea”, cum le numește chiar ea.

Vladimir Barbu, cunoscut de prieteni drept Vladi, completează echipa cu o experiență solidă în management cultural. Pe lângă muncă, Vladimir își găsește timp și pentru el.

„Îmi place să citesc, să alerg și să urmăresc seriale la TV.”

De la Librăria Habitus la un festival internațional

Totul a început într-un spațiu cultural devenit emblematic în Sibiu, Librăria Habitus. Acolo, Roxana a cunoscut-o pe Ioana Ciuban, inițiatoarea proiectului.

„Ne-am adunat câțiva oameni cu aceeași pasiune pentru film și cu dorința de a oferi comunității sibiene un tip de produs cultural puțin, spre deloc accesibil.”

Pentru Vladimir, decizia de a se alătura a fost una firească:

„Echipa. Oamenii faini care făceau și fac parte din ea. Dacă la primele ediții am fost susținuți și ne bazam pe prietenii noștri, în timp, s-a format un public din exterior, ca să zic așa, și acesta a crescut și crește de la an la an.”

Din 2016, de la prima ediție, el este parte din acest nucleu pasionat care a construit, pas cu pas, un festival cu personalitate.

Vladimir Barbu

Este Film Festival pentru că Există

Numele festivalului nu este întâmplător, este tocmai ideea că dorința lor de realiza proiectul s-a materializat, iar astăzi avem a 9-a ediție, tocmai că acest festival “există”.

„Este de la a fi. Simțeam că facem loc filmului de artă în viața culturală din Sibiu. În sfârșit exista filmul, așa cum ne plăcea nouă și cum am fi vrut să îl arătăm și altora.”- a explicat Roxana

Un program pentru toate vârstele

Selecția filmelor este riguroasă, curajoasă și mereu atentă la diversitatea publicului.

„Best of Europe este secțiunea cu cea mai mare densitate în program și, precum îi spune numele, ea cuprinde filme care s-au remarcat la principalele festivaluri de film european,”

Festivalul aduce și premiere, susține activ cinemaul românesc, creează contexte de dialog între public și cineaști, și nu îi uită pe cei mici:

„Prin secțiunea CinExplorez aducem filme pentru copii și adolescenți, care să fie puncte de pornire în discuții educative.”

Publicul, cea mai frumoasă recompensă

După aproape nouă ediții, Este Film Festival a reușit să fidelizeze un public din ce în ce mai numeros și mai implicat.

„Publicul nostru crește de la an la an și festivalul la fel. Nu proiectăm filme comerciale care să fie doar entertainment, spre bucuria celor interesați de filmele art-house.”

Din culisele organizării: muncă, viziune și provocări

Echipa de organizare a rămas aproape neschimbată:

„Suntem patru persoane care au rămas din echipa de la început și în jurul acestui nucleu s-au adunat alți oameni pasionați de film și organizarea de evenimente culturale. Ioana Ciuban este sufletul proiectului, responsabilă de direcția artistică și de atragerea finanțărilor.”

Dar provocările nu lipsesc:

„Banii, fondurile au fost o provocare de-a lungul timpului. Cum să depui dosare pentru finanțare, să te remarci printre atâtea alte proiecte bune din toată țara… cum faci să vii în fiecare an cu ceva nou.”

Cu toate acestea, festivalul a devenit o prezență stabilă în peisajul cultural, respectată și așteptată deopotrivă de public și de cineaști.

Ce aduce viitorul?

Viitorul sună ambițios pentru Este Film Festiva:

 „Pe viitor ne gândim să mai introducem o secțiune competițională, poate una internațională, cine știe… Vom continua să dezvoltăm și programul LINE-UP, întâlnirea anuală a managerilor de festivaluri, care are deja caracter internațional.”

Și visul unui cinema propriu rămâne aprins:

„Visul nostru este să avem cândva un spațiu al nostru, un cinema art-house pe care să îl numim acasă.”

Despre lecții, filme preferate și pasiunea care ține totul în mișcare

Când vine vorba despre filmele de suflet, Vladimir nu ezită și spune:

„Flee (2021), Denmark – r. Jonas Poher Rasmussen.”

Roxana, în schimb, se lasă surprinsă constant la fiecare ediție:

„Pot spune că scurtmetrajele românești din secțiunea noastră competițională mă surprind plăcut de fiecare dată și mereu recomand aceste proiecții.”

Dar dincolo de selecții și preferințe, festivalul i-a învățat lucruri esențiale:

„Am învățat să lucrez mai bine în echipă, am învățat multă logistică de festival și am învățat că, oricât de ușor ar părea din afară, fără muncă susținută, constantă și fără pasiune, un astfel de eveniment de amploare nu are sorți de izbândă.”

Un festival care pur și simplu “Este”

Este Film Festival nu e doar un eveniment, este un manifest pentru cinemaul de calitate, o idee în mintea unor oameni, care dacă rămânea la stadiul de “doar o idee”, astăzi nu exista Este Film Festival și mai ales este rezultatul pasiunii unor oameni care au crezut că „a fi” pe acest Pământ, poate însemna a crea, cu sens, cu grijă și cu viziune.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri