17.4 C
Sibiu
vineri, 30 mai, 2025

Ziua Eroilor, cinstită cu respect și recunoștință la Sibiu

Știri din Județ

Publicitate
Astăzi, 29 mai 2025, cu prilejul Zilei Înălțării Domnului, românii din întreaga țară au comemorat cu respect și recunoștință Ziua Eroilor – sărbătoare națională dedicată celor care și-au jertfit viața pentru libertatea, demnitatea și unitatea poporului român. La Academia Forțelor Terestre din Sibiu, studenții și cadrele academice au participat la un apel solemn organizat pe platoul instituției, iar la „Monumentul Eroilor” din Pădurea Dumbrava, autoritățile locale, reprezentanți ai instituțiilor militare și religioase, veterani și elevi au luat parte la ceremonia de depunere de coroane și jerbe de flori în memoria Eroilor Neamului.

În fiecare an, în Ziua Înălțării Domnului, comemorăm Ziua Eroilor. În semn de respect și prețuire pentru faptele de vitejie ale înaintașilor noștri, astăzi, 29 mai 2025, studenții și personalul academiei au participat, pe platoul instituției, la apelul solemn.

Tot astăzi, la „Monumentul Eroilor” din Pădurea Dumbrava, Instituția Prefectului – Județul Sibiu, în colaborare cu administraţia publică locală, structurile militare din Garnizoana Sibiu, Mitropolia Ardealului, Asociația Națională Cultul Eroilor, asociațiile veteranilor de război și Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, au organizat, ceremonia de depuneri de coroane și jerbe de flori pentru cinstirea memoriei Eroilor Neamului.

Festivități dedicate cinstirii eroilor neamului au fost organizate și în localitățile: Veștem, Săliște, Fântânele, Orlat și Gura Râului din județul Sibiu.

În semn de prețuire, recunoștință și veșnică pomenire față de eroii care s-au jertfit pentru libertatea, demnitatea și unitatea poporului roman, astăzi, la ora 12.00, clopotele tuturor locașurilor de cult din Patriarhia Română au fost trase, iar studenții au păstrat un moment de reculegere.

Ziua Eroilor a fost proclamată ca sărbătoare naţională a poporului român în cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, Ziua Înălţării Domnului Isus Hristos, prin legea 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război.

Respect şi preţuire pentru cei care şi-au dat viaţa pentru țara noastră!

Cinste și onoare memoriei lor!

Sursa foto: Facebook – AFT Sibiu
Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri