Sunbreak Festival se întoarce acasă! Ediția din 2025 din perioada 5-8 iunie marchează o revenire spectaculoasă în Piața Mare din Sibiu, locul de unde a pornit în urmă cu câțiva ani, sub numele de Sibiutiful, povestea acestui eveniment îndrăgit.
Sunbreak Festival deschide oficial sezonul estival și aduce în inima orașului cel mai spectaculos line-up de până acum, cu intrare liberă pentru toți iubitorii de muzică, cultură și comunitate. Evenimentul are loc între 5 și 8 iunie.
Pe scena principală vor urca dintre cele mai cunoscute nume din muzica românească și internațională:
- INNA, artista cu cele mai multe hituri internaționale din România, cunoscută pentru energia debordantă și piesele care au cucerit topurile globale precum „Hot”, „Sun Is Up” și „Ruleta”;
- Paraziții, trupa emblematică de hip-hop, care de peste două decenii oferă un comentariu social incisiv și rime care au definit generații;
- Phoenix, una dintre cele mai importante formații din istoria muzicii românești, va susține un concert special alături de Orchestra Simfonică dirijată de Remus Grama, într-o fuziune inedită între rock-ul legendar și muzica clasică.

Cei mai apreciați DJ ai momentului din România vor transforma Piața Mare într-un adevărat dancefloor urban – Andi Moisescu, Bully, DJ K-Lu și mulți alții vor întreține atmosfera până târziu în noapte.
Unul dintre cele mai emoționante momente ale acestei ediții este organizarea Celei Mai Mari Mese a Comunității – un eveniment simbolic ce invită toți sibienii să ia masa împreună, în semn de prietenie, solidaritate și celebrare a forței unei comunități unite. Vom așeza la aceeași masă sute de persoane din toate colțurile orașului, într-un gest care exprimă mai bine decât orice cuvânt spiritul „I Love SB”. În seara Mesei Comunității, pupitrul va fi ocupat de unul dintre cei mai buni prieteni ai Sibiului, Andi Moisescu.
Gusturi diverse și delicioase vin la pachet cu parteneriatul special cu Food Truck Festival, celebra caravană culinară care aduce la Sibiu peste 25 de vendori cu preparate din toate colțurile lumii – de la street food asiatic și burgeri gourmet, la deserturi artizanale și opțiuni vegane.
Sunbreak Festival este primul mare eveniment din agenda culturală a orașului Sibiu, iar prin revenirea în Piața Mare devine festivalul care celebrează diversitatea culturală și socială a orașului nostru.
Parteneri principali: Banca Transilvania, Kaufland România, IFM Sibiu
Eveniment cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu