Comunitatea din Orlat se pregătește pentru o sărbătoare a tradițiilor românești, dansului și bucuriei în familie: duminică, 8 iunie 2025, între orele 13:00 și 16:00, la Casa de Cultură „Stelian Stoica” va avea loc evenimentul Rusaliile la Orlat, organizat de un grup de tineri voluntari din comună, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu, al Primăriei Orlat și al Asociației Orlățelul. După luni de repetiții, tinerii vor urca pe scenă cu dansuri populare precum Învârtita, Hațegana sau Jiana, acompaniați de solistele comunei și de Nicu Luca, iar publicul este invitat să participe activ, purtând costume populare și intrând în horă.
Consiliul Judetean Sibiu sprijină un nou eveniment dedicat tradițiilor și comunității locale: Rusaliile la Orlat, organizat de un grup de tineri voluntari din comună, cu susținerea Primăriei Orlat și a Asociației Orlățelul.

După trei luni de repetiții, tinerii din Orlat vor da viață dansurilor populare românești – Învârtita, Hațegana, Jiana și altele – într-un spectacol emoționant pentru părinți, bunici și toți cei care iubesc tradițiile. Programul va fi completat de momente muzicale susținute de solistele comunei și de acompaniamentul lui Nicu Luca.
Publicul este invitat să se alăture dansului și să poarte costume populare, transformând evenimentul într-o autentică sărbătoare a portului, muzicii și dansului românesc!
