Asociația „Prietenii Mocăniței” organizează și în acest an plimbări cu trenul cu abur pe pitoreasca Vale a Hârtibaciului, în zilele de 7, 8 și 9 iunie 2025.
Cursele speciale vor porni din Gara Cornățel la orele 10:00, 12:30 și 15:00, iar călătoria durează aproximativ o oră și jumătate. Garnitura este compusă dintr-o locomotivă cu abur, vagoane închise și un vagon deschis, care oferă o experiență autentică de altădată.
În stația Hosman, trenul va opri timp de 15-20 de minute pentru manevrele de întoarcere, însă participanții sunt sfătuiți să se aprovizioneze din timp, întrucât în gară nu există toaletă sau magazin.
Biletele pot fi achiziționate online, iar în momentul îmbarcării este necesară prezentarea numărului de comandă pentru eliberarea biletelor fizice. Copiii cu vârste între 3 și 14 ani beneficiază de reducere, iar cei sub 3 ani pot călători gratuit dacă sunt ținuți în brațe de părinți. Este disponibil și un bilet „Familie”, care include 2 adulți și 2 copii.
Organizatorii atrag atenția că neprezentarea la ora de plecare duce la pierderea rezervării, iar biletele nu sunt returnabile, însă pot fi folosite în altă zi, cu o programare prealabilă.
Rezervările se pot face online, pe site-ul sibiuagnitarailway.com.