Modernizarea sistemului de alarmare publică din Sibiu și din stațiunea Păltiniș este în curs, făcând-se etapizat, printr-un program multianual. Prin acesta, până în prezent, 23 din totalul de 35 de sirene electrice care fac parte din sistem au fost deja înlocuite cu unele electronice, mai performante.
O nouă etapă a programului se va implementa în această săptămână. Alte 5 sirene electronice noi vor fi instalate, în baza unui contract încheiat de Primăria Sibiu cu S.C. Axatel Service S.R.L., în valoare de 318.000 lei. Echipa formată din specialiștii acestei firme, alături de personalul din cadrul Serviciului pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei, vor demonta vechile echipamente și vor monta noile aparaturi în locațiile de pe str. Rusciorului, str. Semaforului, Calea Cisnădiei, str. Frigoriferului și în Piața 1 Decembrie 1918.




Față de vechile sirene, cele noi vor comunica cu centrala de alarmare prin 4 medii de comunicație simultană: telefonie mobilă GSM și vocală, rețele de calculatoare ethernet, linie telefonică dedicată și canal radio dedicat.
Alte caracteristici tehnice ale noilor sirene electrice:
- Pot transmite în sistem date culese de la diverși senzori (seismici, chimici, meteo, avertizări inundații);
- Pot deconecta procesele tehnologice de risc în caz de urgență civilă (oprirea gazelor în caz de calamitate, decuplarea de la rețeaua electrică).
- Permit conectarea unor panouri electronice de afișaj pe care se pot vizualiza mesaje text adresate populației.
În cadrul aceleiași acțiuni, terminalul GSM va fi modernizat, urmând să permită, spre exemplu, declanșarea alarmei de pe telefonul mobil.
Pentru ca sistemul de alarmare publică să funcționeze, se fac zilnic verificări de către personalul de specialitate al Serviciului pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Sibiu, dar și din centrul operațional ISU/IGSU, efectuându-se lucrările necesare pentru mentenanță.