Gigantul auto german Continental va disponibiliza peste 800 de angajați din România, potrivit unor informații deja confirmare de companie.
Continental deține în România cinci unități de producție și patru centre de inginerie în Timișoara, Sibiu, Carei și Iași, precum și un centru de distribuție a anvelopelor în București. Concedierile anunțate vizează mai multe locații, cele mai afectate fiind cele din sectorul Automotive.
Potrivit declarațiilor companiei, aproximativ 640 de locuri de muncă vor fi eliminate din cadrul unităților din România care aparțin diviziei Automotive. În plus, circa 230 de posturi vor fi desființate în fabrica ContiTech Original Equipment Solutions din Timișoara, specializată în prelucrarea cauciucului și aliajelor de aluminiu.
La Sibiu, 38 de angajați, reprezentând 12% din echipa diviziei de Mobilitate Autonomă vor fi concediați. Unele posturi ar putea fi păstrate „pentru zile mai bune”, în cazul unei eventuale reveniri a activității economice, angajații urmând a fi rechemați, susțin surse din interiorul companiei.
Toți salariații afectați vor primi plăți compensatorii în funcție de vechimea în companie.
Concedierile vin în contextul în care grupul Continental a anunțat în luna aprilie o restructurare majoră la nivel global. La finalul anului 2023, Continental avea în România peste 20.300 de angajați, dintre care o treime erau ingineri și specialiști IT. În perioada 1999–2023, compania a investit peste 2,3 miliarde de euro în operațiunile sale din România.