Sportivi ai Clubului Sportiv de Rugby Sibiu și elevi ai Colegiului Național „Samuel von Brukenthal” au beneficiat astăzi de consiliere pe teme antifumat și de spirometrii gratuite oferite de echipa medicală din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu. Acțiunile au încheiat calendarul celei de-a VIII-a ediții a campaniei antifumat, derulată în acest an sub sloganul „Sănătate pentru comunitate. Respir, deci exist”.
„Mă bucur mult că reușim să facem acest tip de acțiuni. Din păcate, în țara noastră politicile de sănătate în ceea ce privește fumatul nu sunt foarte bine dezvoltate, însă noi încercăm prin aceste campanii de informare să ajutăm tinerii să fie cât mai conștienți de efectele negative pe care le presupune consumul de tutun. Ne străduim astfel să responsabilizăm mult mai corect si eficient atât tânăra generație, cât și adultii”, spune Dr. Rareș Arseniu, medic specialist Pediatrie și medic rezident Pneumologie pediatrică.
De-a lungul celor 8 ediții ale campaniei antifumat, medicii Spitalului de Pneumoftiziologie au consiliat aproape 3000 de elevi din școlile sibiene.
„An de an, calendarul acțiunilor organizate în cadrul campaniei antifumat a inclus și prezentări ale medicilor pneumologi pentru elevii de liceu și chiar de gimnaziu, pentru a asigura un răspuns proactiv față de fenomenul fumatului, care înregistrează cifre îngrijorătoare la nivelul societății românești. Dorim astfel să sporim nivelul de informare, educare și conștientizare a tinerei generații cu privire la consumul de tutun, astfel încât ei să nu înceapă să practice acest obicei atât de periculos pentru sănătate”, a declarat Cristian Roman, Manager Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.
„Mă bucur că liceenii care au participat de-a lungul timpului la aceste prezentări de conștientizare a efectelor negative pe care fumatul le are asupra sănătății au manifestat receptivitate și au participat activ, pentru a-și lămuri curiozitățile și miturile care circulă cu privire la țigările clasice și cele electronice. Sper că informațiile pe care medicii noștri li le-au transmis le vor fi utile pentru a evita pe viitor să cadă în capcana dependenței de nicotină sau a altor substanțe interzise”, spune dr. Lavinia Danciu.
Campania Antifumat 2025, organizată timp de 3 săptămâni, pentru a marca Ziua Mondială fără Tutun, aniversată anual în data de 31 Mai, a inclus acțiuni precum consiliere antifumat pentru elevii sibieni, spirometrii gratuite efectuate în locații publice, printre care si la Catedrala Mitropolitană Sibiu, o conferință la care au participat medici sibieni din diverse specializări medicale, destinată publicului larg, precum și tradiționala acțiune „Mere contra țigări”, desfășurată pe pietonala Nicolae Bălcescu, împreună cu Asociația Crucea Roșie Sibiu și O.T.S., în cadrul căreia fumătorii au fost provocați să își doneze țigările, în schimbul acestora primind mere.
Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, instituție aflată sub autoritatea Consiliului Județean Sibiu, are inițiativa acestor acțiuni de conștientizare a populației cu privire la consecințele devastatoare pe care fumatul le are asupra sănătății, în condițiile în care majoritatea afecțiunilor pulmonare ale pacienților noștri au drept cauză consumul de tutun. Din acest motiv, pentru spital reprezintă o prioritate și prevenția, componenta de educare a populației, nu doar tratarea bolnavilor.




