Pe strada Gării din municipiul Mediaș a fost turnat covor asfaltic, pe tronsonul cuprins între Șoseaua Sibiului și sensul giratoriu, de la intersecția cu strada Titus Andronic.
În urma lucrărilor efectuate în cadrul proiectului de extindere și reabilitare a sistemelor de apă și apă uzată, implementat de S.C. Apa Târnavei Mari S.A., pe strada Gării din municipiul Mediaș a fost introdusă o conductă de canalizare menajeră nouă, fiind necesară realizarea unei subtraversări sub calea ferată.
Strada Gării este inclusă în programul municipalității de întreținere a drumurilor. Astfel, au fost efectuate lucrări de înlocuire a bordurilor, reabilitarea trotuarelor, frezare, egalizare cu binder și turnarea de covor asfaltic.
„Începând de astăzi, strada Gării, una dintre cele mai circulate străzi din orașul nostru este, așa cum ne dorim cu toții, una care să corespundă așteptărilor noastre, ale celor care suntem și conducători auto. După ce s-au efectuat lucrări de modernizare a rețelelor de apă și de canalizare, s-a trecut la refacerea trotuarelor și la refacerea sistemului rutier prin turnare de covoare asfaltice. Profit de ocazie pentru a le mulțumi tuturor celor care înțeleg faptul că astfel de lucrări de anvergură nu se pot face fără disconfort și, de asemenea, nu se pot realiza într-un timp foarte scurt”, a declarat primarul municipiului Mediaș, domnul Gheorghe Roman.



