Pare incredibil, dar în România, legislația din educație este astfel construită ca persoanelor cu dizabilități să nu poată ajunge la catedră, mai ales în învățământul primar. Deși nu există o interdicție expresă în nicio lege, cutuma și aplicarea unor ordine de ministru fac imposibil accesul persoanelor cu dizabilități în învățământ.
Am pornit o amplă investigație în domeniu și după dialoguri oficiale cu Ministerul Educației, cu profesori, directori de școli, dar și cu persoane cu dizabilități dornice să muncească în învățământ, am descoperit că România este unicul stat al Uniunii Europene, care printr-un tertip legal, NU permite accesul persoanelor cu dizabilități în învățământ, în special în cel primar, dar nu numai.
Am analizat numeroase cazuri și legi, ordine de ministru și am descoperit câteva exemple halucinante. V-ați întrebat vreodată de ce la Colegiile Pedagogige, de unde ies viitorii educatori și învățători, nu există persoane cu dizabilități? Nu le interzice oficial nimeni accesul, dar un ordin de ministru prevede desfășurarea probelor de aptitudini. Iar una dintre probe este cea sportivă. Deși învățătoarele din România nu mai predau educație fizică de ceva ani, pentru că tot legea educației prevede că aceste ore se predau de profesori specializați.
Am întrebat la Ministerul Educației de ce se cere adeverință de apt de educație fizică pentru a da probele de aptitudini și de ce există o probă de sport eliminatorie. Răspunsul extrem de tardiv, a venit în două rânduri: Ministerul Educației spune că nu trebuie obligatoriu Adeverință Medicală pentru probele de aptitudini conform Anexei 3 a Ordinului de ministru nr 6480 din 2024. DAR, și în acest an, ca și în alți ani, la Colegiile Pedagogice din țară (inclusiv din Sibiu) s-a cerut OBLIGATORIU această adeverință medicală de apt de educație fizică, tot conform legii. Deci, cine minte? Ministerul Educației prin răspunsul oficial dat ziarului nostru sau Ministerul Educației, prin Inspectoratele Școlare și Colegiile Pedagogice, care anul acesta a cerut obligatoriu această adeverință?
Rămâne chestiunea probei de aptitudini la sport, care nu poate fi contestată, conform legii, la Colegiile Pedagogige. Altfel spus, elevii sunt la cheremul profesorilor prezenți în sală, fără nicio putere de contestare sau înregistrare video a probei. O probă, care nu își are sensul în contextul legal actual, pentru că învățătorii nu mai fac ore de educație fizică. Dar această probă BLOCHEAZĂ accesul tuturor persoanelor cu dizabilități. Ele NU POT trece proba, deci pică automat.
Dar accesul persoanelor cu dizabilități nu se oprește la Colegiile Pedagogice. Am stat de vorbă cu persoane cu dizabilități care au terminat o facultate și master, unii și doctorat. Dar se lovesc de Inspectoratele Școlare la posibilitatea angajării. Din start li se interzice accesul la concursurile de titularizare sau altele pe posturi din educație pe motiv de …. adeverință medicală care să îi declare apți! Incredibil, nu? Am documentat chiar la Inspectoratul Școlar Sibiu o situație demnă de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Unei persoane cu dizabilități, care a depus dosarul de candidatură în educație, i s-a respins dosarul după un apel telefonic între un inspector școlar și medicul de medicina muncii, care a modificat adeverința eliberată inițial cu APT, în una cu INAPT. Astfel, Inspectoratul Școlar Sibiu s-a spălat pe mâini mai ceva ca în Biblie. Din nou, accesul persoanei cu dizabilități în învățământ ca profesor a fost blocat de o adeverință medicală.
Sunt doar două exemple din multe altele. Potențial, există multe persoane cu dizabilități în România care ar dori să devină profesori/învățători, dar sistemul are grijă să le împiedice accesul. Avem un Consiliu Național de Combatere a Discriminării care tace în astfel de cazuri. Tace, la fel ca alte instituții, pentru că Statul Român a promovat legi și ordine de ministru care nu precizează expres interdicția accesului persoanelor cu dizabilități, dar, de facto, impun documente și probe care știu că nu vor permite accesul acestor persoane în învățământ.
Suntem în anul 2025, România membră a Uniunii Europene. Degeaba. Pentru unii, nu și pentru persoanele cu dizabilități!