Duminică dimineață. Un sibian, om simplu, de bună credință, decide să participe pentru prima oară la Târgul Obor de la marginea orașului, în zona bazei sportive, pentru a vinde câteva lucruri vechi adunate de-a lungul anilor prin pivniță. O activitate aparent banală, legală și care ar trebui să se desfășoare într-un cadru civilizat, administrat corect de autoritățile locale. Însă ceea ce părea a fi o dimineață liniștită de weekend s-a transformat rapid într-o experiență umilitoare și absurdă.
Ajuns la prima oră, într-un târg aproape gol, sibianul își alege un loc liber pentru a-și aranja marfa. După doar câteva minute, apare un individ – despre care localnicii spun că ar fi „un obișnuit al locului” – care, cu un ton agresiv, amenințări și înjurături, îl alungă pur și simplu din acel spațiu. Nu pe motiv că ar fi fost ocupat, ci pe motivul nescris dar bine știut în târg: „locurile bune” sunt rezervate, informal, „pentru ai noștri”.
Confuz, omul cere sprijinul angajaților Primăriei Sibiu, cei care administrează și controlează accesul în Târgul Obor. Răspunsul lor? „De ce nu ne-ai întrebat pe noi, îți spuneam unde să te așezi.” Mai mult, când acesta încearcă să își găsească alt loc, este din nou oprit: „Nu aici, că vine cineva din Alba…”. Într-un gest de resemnare și demnitate, omul își strânge lucrurile și pleacă acasă. Fără să fi vândut ceva. Fără să fi încălcat vreo regulă. Doar pentru că nu face parte din cercul celor care „știu cum merg lucrurile”.
Această experiență ridică o serie de întrebări serioase cu privire la modul în care este gestionat acest spațiu public:
Cine controlează, de fapt, Târgul Obor?
Există o rețea informală, un sistem paralel de reguli nescrise care determină cine are voie și cine nu să vândă?
Lucrează angajații primăriei în slujba cetățenilor sau servesc interesele unor grupuri organizate?
Este frica o monedă de schimb în acest mic ecosistem de influență și intimidare?
În mod oficial, Târgul Obor este un spațiu public, administrat de Primăria Sibiu, prin intermediul unei structuri ce ar trebui să asigure accesul egal și corect tuturor celor care achită taxa de participare. În practică, însă, se pare că o mână de indivizi, cu sprijinul tacit sau chiar activ al celor responsabili, stabilesc cine are voie să vândă, unde și în ce condiții. Nu există panouri informative, nu există o procedură clară de repartizare a locurilor, iar lipsa transparenței naște abuzuri.
Experiența acestui sibian nu este un caz izolat. Mai mulți participanți ocazionali s-au plâns, de-a lungul timpului, de „băieții care taie și spânzură în târg”, de locurile „cu stăpân”, de taxele „neoficiale” sau de tratamentul discriminatoriu al celor care ar trebui să vegheze la ordinea și echitatea din acest spațiu.
Este momentul ca autoritățile locale să răspundă ferm: Târgul Obor este un spațiu public sau a fost cedat, de facto, unei structuri de interese obscure?
Cetățenii au dreptul la respect, la tratament egal și la siguranță, chiar și atunci când vând lucruri din pivniță, într-o dimineață de duminică. Dacă aceste drepturi nu sunt garantate în cele mai simple forme de interacțiune cu administrația, ce încredere mai pot avea oamenii în statul care ar trebui să îi apere?
Redacția noastră va solicita un punct de vedere oficial din partea Primăriei Sibiu și va urmări în continuare acest subiect. Dacă ai avut o experiență similară în Târgul Obor, te invităm să ne scrii. Vocea ta contează.
