17.2 C
Sibiu
luni, 16 iunie, 2025

Ambasadorul Marii Britanii a vizitat expoziția Lee Miller la Viscri și a transmis un mesaj din partea Regelui Charles al III-lea

Știri din Județ

Publicitate
Un moment cultural de excepție a avut loc la Viscri, unde Excelența Sa, Giles Portman, Ambasadorul Marii Britanii în România, a participat la o vizionare privată a expoziției Lee Miller’s Romania, organizată la The King’s House, reședința din Transilvania a Majestății Sale Regele Charles al III-lea.  Expoziția reprezintă cea mai amplă prezentare a operei lui Lee Miller realizată vreodată în România și oferă o călătorie vizuală remarcabilă prin țară, așa cum a fost surprinsă de legendara fotografă și artistă suprarealistă în vizitele sale din 1938 și 1946.

Ambasadorul Portman s-a adresat publicului prezent și a transmis un mesaj personal din partea Majestății Sale Regele Charles al III-lea. Suveranul a transmis salutări călduroase tuturor celor prezenți și și-a exprimat aprecierea față de fotografiile istorice realizate în România, în urmă cu aproape nouă decenii, de Lee Miller și soțul ei, Roland Penrose.

În mesaj, Majestatea Sa a elogiat, de asemenea, activitatea voluntarilor și meșteșugarilor români implicați în conservarea arhitecturii săsești, cu accent pe lucrările actuale de restaurare ale bisericii fortificate din Roadeș.

„A fost o adevărată onoare să transmit mesajul Majestății Sale într-un cadru atât de profund încărcat de semnificație.” – a declarat Ambasadorul Giles Portman.

„Oamenii reuniți aici – artiști, experți în conservare, jurnaliști, lideri culturali – uniți de valori comune și o apreciere profundă pentru Transilvania, reflectă cu putere angajamentul îndelungat al Majestății Sale față de conservarea patrimoniului și a naturii. Fotografiile lui Lee Miller, prezentate cu atâta grijă la The King’s House, leagă trecutul de prezent, România de Regatul Unit, într-un mod care ne vorbește tuturor.”

Evenimentul a reunit figuri marcante din comunitățile culturale, civice și artistice din România. Printre invitați s-au numărat William Blacker, scriitor și activist pentru patrimoniu; Lucie Portman, soția Ambasadorului Marii Britanii; Eugen Vaida, director pentru România al The King’s Foundation și fondator al inițiativei Ambulanța pentru Monumente, care salvează clădiri de patrimoniu aflate în pericol; Ioana Moldovan, importantă voce a fotojurnalismului românesc contemporan, cunoscută pentru documentarea zonelor de conflict și a problemelor sociale; Nat Page, președintele Fundației ADEPT, care protejează biodiversitatea și susține agricultura tradițională și comunitățile rurale din Transilvania; Caroline Fernolend, președinta Fundației Mihai Eminescu Trust, cu un rol esențial în conservarea patrimoniului vernacular din România și revitalizarea comunităților rurale; și Charlie Ottley, cineast britanic și promotor al peisajelor naturale din România. Discursul Ioanei Moldovan a oferit o legătură emoționantă între moștenirea lăsată de Lee Miller și munca continuă a femeilor fotograf care documentează istoria în devenire.

Raluca Grigore, curatorul expoziției și managerul The King’s House, a declarat:

„M-a emoționat profund să văd în această seară oameni din domenii atât de diferite – fotografi, artiști, jurnaliști, personalități culturale, antreprenori și activiști de mediu – reuniți în același loc. Cred că întâlnirea acestor lumi este nu doar fascinantă, ci și plină de potențial. Sper să fie începutul unor prietenii și proiecte viitoare. Suntem onorați că Viscri, un loc pe care mulți îl numesc ‘la capătul lumii’, devine parte din harta internațională a expozițiilor dedicate acestei artiste și femei extraordinare.”

Succesul evenimentului a fost posibil datorită sprijinului sponsorilor, printre care Profi România, DM Drogerie Markt, Vertical Media și William Parker, uniți de angajamentul comun față de patrimoniul cultural și dialogul artistic.

Lee Miller’s Romania se alătură unui circuit internațional remarcabil de expoziții dedicate moștenirii artistei. Fotografii semnate de Lee Miller sunt expuse în prezent la München, în Egipt, Florida, Barcelona și Anvers. În această toamnă, opera sa va fi în centrul unei retrospective majore la Tate Britain, consolidându-i și mai mult statutul de una dintre cele mai influente fotografe ale secolului XX.

Evenimentul a celebrat și activitatea excepțională a inițiativei Ambulanța pentru Monumente, un proiect dedicat salvării clădirilor de patrimoniu din România. Mulți dintre voluntarii și meșteșugarii implicați în restaurarea bisericii fortificate din Roadeș au fost prezenți la vernisaj. Devotamentul lor, bazat pe respect profund pentru metodele tradiționale și desfășurat adesea în condiții dificile, a fost recunoscut cu căldură atât de Majestatea Sa în scrisoarea transmisă, cât și de Ambasador, în discursul său. Pasiunea tinerilor români pentru aceste proiecte a fost evidențiată ca un motiv de speranță pentru viitorul patrimoniului arhitectural românesc.

Seara s-a încheiat cu o proiecție specială în aer liber a filmului Lee, pelicula biografică recentă în care Kate Winslet o interpretează pe Lee Miller, oferind o perspectivă cinematografică emoționantă asupra vieții și moștenirii sale extraordinare.

Expoziția Lee Miller’s Romania este deschisă publicului la The King’s House din Viscri până pe 10 august 2025.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri