O echipă Salvamont Argeș a intervenit în această dimineață pe Vârful Moldoveanu, pe traseul din Malița, pentru a suplimenta lanțurile de siguranță din strunga situată între Viștea Mare și Moldoveanu.
Acțiunea vine în urma disputei iscate între internauți și militarii francezi de la baza NATO de la Cincu. Aceștia au fost acuzați că au dat jos steagul României și au arborat propriul lor drapel național, acuzație infirmată la scurt timp. Potrivit acestora, drapelul României era deteriorat, mai fiind vizibilă doar o mică bucată, respectiv culoarea albastră.






Totodată, salvatorii montani au amplasat noi drapele ale României. La întoarcere, aceștia au verificat și starea drumului pe Valea Rea. Potrivit echipei, accesul auto este posibil doar până în dreptul Văii Bândei. Salvamontiștii recomandă turiștilor să își lase mașinile în această zonă pentru a evita blocajele, având în vedere că mai sus urmează doar aproximativ 200 de metri de drum practicabil.
De la punctul de oprire până la Stâna lui Burnei mai rămâne de parcurs pe jos o distanță de aproximativ un kilometru.