24.2 C
Sibiu
marți, 17 iunie, 2025

Exercițiu de imagine NATO: Au inaugurat Sala Sibiu

Știri din Județ

Publicitate
Cu prilejul împlinii a 5 ani de când s-a înființat Comandamentul NATO de la Sibiu, astăzi s-a tăiat panglica unei săli numită „Sibiu”. Scopul declarat este ca aceasta să fie sala de primire a noilor ofițeri detașați la comandament. Generalul-locotenent Cristian Dan, comandantul Comandamentului NATO Sibiu a dorit o sală care să introducă noii veniți din alte țări, dar și din alte părți ale României în atmosfera Sibiului.

La eveniment a participat primarul Astrid Fodor, care a fost rugată să taie panglica de la intrarea în sală, alături de generalul Dan. Alături de ei au stat președinta Consiliului Județean, Daniela Cîmpean și prefectul Mircea Crețu. Cei trei au primit la final diplome și medalii de onoare.

Sebastian Marcovici, cunoscut ca fotograful oficial al primarului Astrid Fodor, dar și organizator de evenimente muzicale, a fost curatorul amenajării sălii. El a folosit, după cum a declarat, pentru doi pereți, câteva fotografii din colecția sa personală cu imagini din istoria recentă a Sibiului, mai ales de la diferite evenimente culturale. Pe un perete a fost montat un tapet gigant, prezentat drept frescă de organizatori, care ilustrează într-un amestec stilizat istoria Sibiului cu două componente: bătălia de la Șelimbăr din 1599 și bătălia Sibiului din 1916.

Marcovici a recunoscut pentru SIBIU INDEPENDENT că munca de a realiza uriașa reprezentare grafică a durat două luni de zile. Echipa sa a fost consiliată de un istoric și a folosit peste 200 de imagini și reprezentări grafice istorice. A fost folosită și Inteligența Artificială pentru a mixa imaginile într-una unitară.

În centrul acestei compoziții, în planul doi este cetatea Sibiului, iar în primul plan monumentul Victoriei, inaugurat în anii 20, pe care trecătorii îl pot vedea la capătul Bd. Victoriei. Ca o paranteză, după prezentările de astăzi, am auzit cum prefectul Mircea Crețu întreba istoricul care a prezentat fresca, unde este monumentul Victoriei în Sibiu….

La eveniment au participat reprezentanți ai celor 17 țări care au militari și dotări la Comandamentul NATO Sibiu. Din păcate, prezentările istoricului și cea a curatorului Marcovici au fost în limba română, ceea ce i-a indispus pe ofițerii străini, care nu au înțeles nimic. Organizatorul evenimentului, colonelul Bălan le-a transmis că au pe siteul instituției prezentările în engleză.

Comandantul Dan a vorbit însă în limba engleză, una din cele două limbi oficiale ale NATO. El a mulțumit autorităților locale și colegilor săi. La final, cei prezenți au fost invitați la un pahar de șampanie.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri