Conferința națională „Zona montană în contextul Planului Strategic 2023–2027”, organizată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a avut loc la Hotelul Ramada în perioada 9-11 Iunie. Evenimentul face parte din proiectul „Conferințe pentru promovarea măsurilor de finanțare pentru fermieri din fonduri europene” și este realizat prin Rețeaua Rurală Națională.
Conferința a fost realizată în parteneriat cu Agenția Națională a Zonei Montane (ANZM) și a reunit o amplă varietate de participanți: oficiali guvernamentali, autorități publice locale și județene, reprezentanți ai agențiilor de dezvoltare regională, cercetători, cadre didactice, fermieri, antreprenori, procesatori, lideri ai asociațiilor și cooperativelor, dar și membri ai Comitetelor de Masiv și specialiști din cadrul direcțiilor agricole și centrelor montane din întreaga țară.
Scopul principal al conferinței a fost promovarea măsurilor de sprijin financiar dedicate zonelor montane, în contextul noii politici agricole europene, și stimularea dialogului între actorii implicați în dezvoltarea durabilă a acestor regiuni.

Ministerul Agriculturii a fost reprezentat de Zoltán-József Mihály, Secretar de Stat și coordonator al ANZM, iar din partea Direcției Generale Dezvoltare Rurală AM PNDR au participat Laurențiu Lupu, Simona Nimu și Mihaela Bărbulescu, consilieri în domeniul dezvoltării rurale și al măsurilor de mediu și climă.
Din partea ANZM, au fost prezenți Gheorghe Hîrlav – director general, Dan Marius Sezonov, director general adjunct, și Dănuț Ungureanu, director al direcției CEFIDEC alături de specialiști ai centrelor teritoriale de dezvoltare montană.
Pe parcursul celor trei zile de dezbateri și prezentări, s-au abordat teme esențiale pentru revitalizarea și susținerea regiunilor montane din România, printre care:
Oportunități de finanțare prin Planul Strategic 2023–2027
Realizări și perspective în dezvoltarea zonei montane
Exemple de bună practică și direcții de acțiune pentru viitor
Evenimentul a contribuit semnificativ la consolidarea parteneriatelor între instituții și beneficiari, oferind o platformă de informare și cooperare în sprijinul comunităților montane și a economiei rurale durabile.

